Asistentă medicală de la Oncologie: „Noi, toți, suntem infectați, dacă ar fi testați lucrătorii medicali, nu ar avea cine să lucreze în spitale”

Anticoruptie.md
06/04/2020

O asistentă medicală de la Institutul de Oncologie a vorbit, sub protecția anonimatului, pentru Anticoruptie.md, despre situația și starea de spirit din instituția în care activează. Ea spune că majoritatea personalului medical din secția în care lucrează ar fi fost sau ar fi și în prezent infectat cu coronavirusul de tip nou, dar continuă să lucreze.

„Noi, toți, am trecut sau trecem prin asta. Unii ne-am imbolnavit încă de prin februarie, când am avut pacienți care au venit din Italia. Am cerut să fim testați, dar superiorii nu îndrăznesc să intervină mai sus pentru asta. Cred că se tem că nu vor avea cu cine să lucreze sau li se interzice să facă asta”, spune asistenta medicală.

„Am avut prin februarie pacienți veniți din Italia, ei nu au spus când au revenit sau că au fost acolo la tratament, noi nu aveam de unde să știm. Când am început să avem simptome, ne-am dat seama că ar putea să fie coronavirus, pentru că aveam dificultate în respirație, febră, unii dintre colegi au pierdut mirosul. Ne-am tratat cu antivirale, ne-am făcut picurători cu vitamina C și am încercat să luăm măsurile de protecție ca să nu infectăm pacienții. Și continuăm să lucrăm. Dacă stăm acasă, nu are cine să lucreze. Chiar și așa un lucrător medical face munca pentru trei”, povestește asistenta medicală.

Toți se tem pentru membrii familiilor lor, mai ales pentru copii și pentru părinții în vârstă. Asistenta cu care am discutat își face griji pentru mama ei pe care n-o poate chema la Chișinău să stea cu nepoții, așa cum făcea până la epidemie, ca să n-o infecteze.

Asistenta medicală crede că toate spitalele din Moldova ar fi în situație similară: „Noi presupunem că 80 la sută din lucrătorii medicali ar fi infectați, mai ales cei care contactează direct cu pacienții. Cei din străinătate, când vin în Moldova, se ocupă în primul rând de sănătate, că aici serviciile sunt mult mai ieftine”.  

Autoritățile au anunțat, duminică, că 215 cadre medicale din totalul de 752 de persoane confirmate pozitiv, sunt infectate cu noul coronavirus, ceea ce înseamnă că aproape 30% din numărul total de oameni infectați sunt lucrători medicali. 

Anticoruptie.md
06/04/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii