Cei 30 de moldoveni blocați pe aeroportul din Otopeni au ajuns acasă

Anticoruptie.md
06/04/2020

Cei 30 de moldoveni, care au stat blocați în aeroportul din Otopeni după ce au venit de la Londra, au ajuns acasă în noaptea de luni. Moldovenilor le-a fost pus la dispoziție un autocar care i-a dus până la vama Albița.

Sergiu Sângereanu, unul dintre pasageri, ne-a comunicat că înainte să urce în autocar au fost impuși să treacă prin termoscaner, apoi polițiștii de frontieră le-au restituit pașapoartele, iar la ora 14.00, duminică, au pornit spre casă.

„Am ajuns seara târziu la Albița. Acolo am coborât din autocar, iar frontiera peste Prut am trecut-o pe jos. În vama moldovenească am fost fotografiați și ni s-a luat temperatura. Apoi am fost puși să îndeplinim fișa epidemiologică, cu toate datele de contact, și ne-am luat obligațiunea să stăm 14 zile în carantină, perioadă în care urmează să fim monitorizați de medici și de poliție. Ni s-a cerut să semnăm pentru asumarea răspunderii că timp de 72 de ore vom procura poliță de asigurare medicală. Eu am refuzat să semnez, deși sunt dispus să o procur. Dar nu-mi place să-mi fie impusă o astfel de condiție pentru a reveni acasă”, ne-a spus bărbatul.

Sergiu Sângereanu a mai comunicat că după ce au ieșit din vamă a urcat într-un microbuz pe care l-au comandat prin telefon atunci când au urcat în autocar la Otopeni, iar alți pasageri au plecat cu taxiul.

Amintim că cei 30 de moldoveni au ajuns sâmbătă la Otopeni, dar acolo le-au fost luate pașapoartele românești și au fost închiși în aeroport. Aceștia au apelat după ajutor la Consulatul Republicii Moldova la București, de unde li s-a sugerat să mai aștepte până li se va pune la dispoziție un autocar.

Anticoruptie.md
06/04/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii