Google monitorizează mișcările persoanelor în perioada pandemiei de coronavirus, inclusiv în Moldova

Google monitorizează mișcările persoanelor pe perioada pandemiei de coronavirus și va publica detalii cu privire la tiparele de călătorie în circa 130 de țări ale lumii, relatează Digi4.ro, cu referire la BBC. Printre statele monitorizate se numără și Republica Moldova

Foto: Getty Images

Google publică informațiile sub formă de statistică într-un format de tip regiune cu regiune. Google are în plan să actualizeze informația constant, însă a promis că va proteja confidențialitatea utilizatorilor săi.

Datele se vor baza pe informațiile obținute de aplicația Google Maps sau de alte servicii de localizare ale Google. În mod obișnuit, aceste informații sunt folosite pentru a dezvălui când diverse muzee, magazine sau alte facilități sunt cel mai aglomerate și pentru a trimite sugestii șoferilor pentru a le permite să evite traficul aglomerat.

În acest caz, informațiile vor fi compartimentate și comparate cu aceeași perioadă din anul precedent, pentru a vedea care sunt tiparele de călătorie în condițiile pandemiei. Google va monitoriza

  • Zonele comerciale și de recreație
  • Supermarketuri și farmacii
  • Parcuri, plaje sau mall-uri
  • Stații de transport public în comun, inclusiv tren
  • Clădiri de birouri și alte zone de lucru
  • Zone rezidențiale

Compania speră că aceste informații să poată fi folosite de responsabili de sănătatea publică și alte autorități, ca să gestioneze mai bine criza.

Google a precizat că a anonimizat toată informația și a inclus și date generate aleatoriu, pentru a proteja istoricul călătoriei indivizilor. Posesorii de dispozitive pot, de asemenea, să nu furnizeze informațiile legate de călătoriile lor către aplicație.

„Aceste informații ar putea părea înspăimântătoare pentru cei care nu știu cât de multe date colectează Google cu privire la vieților lor”, a remarcat Rory Cellan-Jones, corespondent la BBC. „Ne va arăta și cât de bine funcționează carantina generalizată sau cât de bine funcționa în urmă cu 48 de ore față de momentul prezent”, a completat el.

Primul raport compară informațiile obținute în data de 29 martie cu mediana perioadei dintre 3 ianuarie și 6 februarie.

Lista țărilor monitorizate de Google o puteți găsi AICI.

Datele pentru Republica Moldova le puteți vizualiza AICI.


Pub