12:46:37 19.04.2024
Stiri

Încă un MEDIC DECEDAT din cauza COVID – 19. „Deja trebuie să ne punem întrebări. Ceva nu e bine. Cerem MSMPS să facă publice datele după instituții și profil. Nu așteptăm alte decese”

Social 03.04.2020 16:26 Vizualizări4219 Autor: Ziarul National
Încă un MEDIC DECEDAT din cauza COVID – 19. „Deja trebuie să ne punem întrebări. Ceva nu e bine. Cerem MSMPS să facă publice datele după instituții și profil. Nu așteptăm alte decese”
Ludmila Caraion, medicul de la SAMU Soroca ce s-a stins astăzi din viața din cauza COVID-19


Medicul de la Substația Medicală Urgentă din Soroca, Ludmila Caraion, testată pozitiv la COVID – 19, a decedat astăzi din cauza complicațiilor, informează publicația Observatorul de Nord.

Aceasta a fost printre primii angajați ai Substației Medicale Urgente din Soroca infectată cu COVID – 19. Femeia de 65 de ani a muncit toată viața în sistemul medical, dintre care ultimii zece ani la Soroca.

Și soțul femeii decedate lucrează la Substația Medicală Urgentă din Soroca. Toți angajații instituției au fost testați astăzi la COVID - 19.

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, atestă o mare problemă de management la Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

„Al doilea medic mort la datorie. Tot din serviciul de asistență medicală de urgență prespitalicească (ambulanța). Din câte cunosc, cei mai mulți infectați tot în acest serviciu sunt. Deja trebuie să ne punem întrebări. Ceva nu e bine acolo. Cerem ministerului să facă publice datele după instituții și profil. Nu așteptăm alte decese. Către Comisia pentru Situații Excepționale și minister: nu considerați necesară eliberarea directorului CNAMUP pentru un management prost?”.

De menționat că femeia de la Soroca este al doilea cadru medical decedat după ce a fost infectat cu COVID – 19. La finele lunii martie a fost răpusă de coronavirus și Ecaterina Litvinschi, de 79 de ani, care activa la Cricova, suburbie a capitalei.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md