Institutul din Timișoara, detalii despre VACCINUL așteptat de toată lumea: „Să lămurim odată pentru totdeauna: Avem vaccinul împotriva COVID-19!”
După ce în spațiul public au început să apară voci care să pună la îndoială faptul că România ar putea deține vaccinul împotriva COVID-19, Centrul de cercetare Oncogen din Timișoara a revenit cu precizări pe pagina oficială de Facebook.
Institutul condus de Virgil Păunescu, fost consilier prezidențial pe sănătate, a ținut să precizeze o dată în plus că deține vaccinul anti-coronavirus și că cei care spun altceva ori nu înțeleg despre ce-i vorba, ori sunt rău intenționați.
Iată comunicatul transmis de Centrul de cercetare Oncogen din Timișoara:
„Să clarificăm odată și pentru totdeauna subiectul vaccinului:
La Institutul OncoGen, Timișoara AVEM VACCINUL împotriva virusului Covid-19. Științific, așa este corect să îl numim: vaccin in testare pe celule umane.
Confuzia creată este dată de diferența dintre două concepte: Dezvoltare versus Fabricare. Institutul nostru este unul de cercetare-dezvoltare. Putem DEZVOLTA un vaccin, putem produce circa 1000 de doze din acest vaccin și putem să-l testăm în fazele I și II
Dar NU suntem fabrică și nu putem fabrica milioane de doze din acest vaccin. Institutul Cantacuzino trebuia să se ocupe de fabricarea vaccinului”. Cei care vă spun altceva fie nu înțeleg biotehnologiile, fie doresc să vă inducă în eroare”, se arată în comunicatul de presă.
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova