Peste 100 de moldoveni, amendați pentru că au încălcat regimul de autoizolare, iar 35 de agenți economici au continuat să activeze în pofida interdicției

Aproape 200 de procese contravenționale au fost inițiate de către oamenii legii persoanelor fizice și juridice, de la începutul instituirii stării de urgență în țară (17 martie), pentru încălcarea regulilor impuse de autorități, privind combaterea răspândirii noului coronavirus. Informațiile au fost prezentate astăzi, de către ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu.

„Până la moment, polițiștii au înregistrat 192 procese contravențioanle. Și anume, 119 au fost înregistrate în privința persoanelor fizice care nu s-au conformat cerințelor prevăzute de Comisie, cei care au părăsit locul unde urmau să se afle în autoizolare. Au fost sancționați contravențional 38 agenți economici care nu și-au sistat activitatea, mă refer la baruri, restaurante, săli de sport, piscine, piețe. Alte 24 de cazuri se referă la situațiile când șoferii unităților de transport public nu s-au conformat și au îmbarcat în transport mai multe persoane decât erau prevăzute”, a menționat ministrul de Interne, Pavel Voicu.

Totuși, Pavel Voicu a precizat că în ultimele zile, numărul proceselor întocmite scade, deoarece oamenii devin mai responsabili: „În ultimele 4 zile, cetățenii noștri sunt mai conștienți și avem mai puține abateri de la cerințele cu care au venit autoritățile”.

Ministrul a venit și cu un apel către cetățeni: „Vin cu mesajul de a face un front comun, pentru a lupta împotriva acestui virus, ne aflăm într-un război cu un inamic invizibil, este ceva nou atât pentru noi, cât și pentru cetățeni. Vă rugăm să stați acasă, să oferiți posibilitate autorităților să intervină și să vă ajute”.

Oficialul a mulțumit și angajaților MAI care se află la serviciu peste program, precum și celor care au refuzat să meargă n concediu sau au solicitat să fie rechemați din concediu pentru a contribui la stoparea răspândirii noului coronavirus.

La data de 11 martie 2020, Guvernul a înăsprit sancțiunile pentru persoanele care nu respectă măsurile de prevenire sau combatere a bolilor epidemice și pun în pericol sănătatea cetățenilor. Sancțiunile prevăd amenzi de până la 50 mii de lei sau 3 ani de închisoare.

La 17 martie, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru 60 de zile, până pe 15 mai 2020. Au fost închise toate localurile de agrement, sălile de sport, centrele comerciale, având dreptul să activeze doar magazinele în care se vând produse alimentare și de primă necesitate, farmaciile și stațiile PECO. Ulterior, Guvernul a decis redeschiderea unor unități comerciale, în special cele ce vizează domeniul agricol.

Până astăzi, 1 aprilie 2020, în republică au fost confirmate 353 de cazuri îmbolnăviri cu Covid-19, după ce ieri au fost testate pozitiv încă 55 de persoane. Dintre persoanele infectate, nouă sunt angajați ai diferitor subdiviziuni ale Ministerului Afacerilor Interne. Alți 154 de polițiști se află în autoizolare la domiciliu.


Pub