Prima zi de carantină la Soroca: Ce fac oamenii, care le sunt fricile, dar și ce îi indignează, aflați din reportajul realizat de UNIMEDIA la fața locului

Soroca a intrat de astăzi în carantină. Autoritățile au luat această decizie după ce în raion s-a înregistrat o creștere rapidă a numărului de infecții cu Covid-19. În prezent, Soroca este în top trei localități din Moldova, cu un număr de 37 de contaminați, printre aceștia fiind și medici. Cum respectă sorocenii regimul de carantină, ce înțeleg din recomandările autorităților și cu ce se ocupă în acest timp a aflat reporterul UNIMEDIA chiar la fața locului.

Foto: nordnews.md

Majoritatea celor cu care am discutat spun că sunt responsabili și respectă cu precădere instrucțiunile date de către autorități, izolându-se în casă de zile bune și ieșind numai în cazuri de strictă necesitate. În același timp, unii cred că guvernarea a instituit prea târziu regimul de carantină, dar speră că acesta îi va responsabiliza pe toți, pentru a depăși cât mai rapid această perioadă.

„În modul cel mai responsabil, ne-am autoizolat, am aflat despre carantina impusă din articolele din presa de aici. Cred că această carantină urma să fie declarată mult mai repede, încercând astfel să fie responsabilizați mai mulți oameni. Din păcate, nu toți conștientizează gravitatea acestei situații. Sunt cetățeni responsabili, dar sunt din păcate și din cei care nu respectă nimic și atunci va fi greu să facem față extinderii coronavirusului. Pentru că familia mea a fost până acum în strictă izolare, nu vedem afecțiuni suplimentare cu declararea carantinei. Sper tare mult că și ceilalți cetățeni să respecte câteva reguli elementare impuse de această carantină. La noi în municipiu situația cred că este mult mai gravă, noi nu avem date exacte care este situația referitoare la numărul real de persoane infectate de Covid-19. Cu siguranță dacă ar fi testați mai mulți, atunci orașul Soroca ar fi închis total”, a declarat pentru UNIMEDIA Ion Babici, președintele Centrului de Resurse pentru Tineret „Dacia”.

În ceea ce privește adaptarea la situația creată, sorocenii au recunoscut că este complicat să se pomenească într-o asemenea situație, dar ei fac față, deoarece își reorganizează timpul și activitățile în interiorul familiilor. Unii profită de timpul acesta pentru a-l dedica membrilor familiei, alții au revenit la hobby-uri demult uitate sau își continuă activitățile profesionale de la distanță, ceea ce necesită și mai mult efort.

„Situația în care ne-am pomenit cu toții este una dificilă pentru toți. Am avut un pic alt mod de viață până și după anunțarea stării de urgență. Cred că e mai greu persoanelor care locuiesc singure, căci fiind creaturi sociale oamenii au nevoie de comunicare. Eu am o familie alcătuită din 4 persoane cu care avem ce discuta și cu ce ne ocupa în fiecare zi. Ne e limitată mișcarea și e greu. Dar mie mi se mai adaugă și activitatea mea profesională: la distanță rezolv problemele instituției, ale angajaților, administrez pagina instituției pe Facebook unde ținem legătura cu familiile copiilor din grădiniță, etc. Noroc de internet și tehnica de care dispun”, a povestit Olga Corbu, managera instituției preșcolare nr. 17 „Cheița de aur” din Soroca.

Un alt locuitor de la Soroca profită de regimul de carantină pentru a-și petrece timpul cu familia, dar și pentru a adopta un stil de viață mai sănătos decât până acum.

„Carantina decurge relativ ușor. Încercăm să profităm la maxim de posibilitățile pe care ni le oferă această izolare. Încercăm să gândim pozitiv. De multă vreme n-am petrecut atât de mult timp alături de copiii mei, astfel ne bucurăm de orice clipa și de toate trăsnăile pe care le fac aceștia. Am început să ducem un mod de viată mai sănătos, ceea ce include și mese mai sănătoase, și exerciții fizice de care a cam uitat corpul nostru. Am început să citim cărți, ceea ce nu făcusem de foarte mult timp. Respectăm toate măsurile propuse de autorități - #stămacasă, ne spălam des pe mâini, limităm la maxim ieșirile afară. Dacă ieșim, obligatoriu ne punem masca, iar la întoarcere ne spălam bine pe mâini înainte de a face altceva prin casă”, a povestit pentru UNIMEDIA, Alexandru.

Unii vin și cu recomandări pentru a trece mai ușor peste această perioadă grea pentru întreaga societate.

„În primul rând, este necesar de o organizare serioasă în interiorul fiecărei familii. Vorbim de planificarea resurselor financiare disponibile, planificarea timpului pentru a asigura un minim confort psihologic, reorganizarea generală a relațiilor cu cei din jurul tău, și, desigur, reorganizarea formelor de ocupație profesională. Nu este simplu, dar alte soluții nu sunt. Fiecare din noi urmează să se reorganizeze, adaptându-se condițiilor care sunt impuse de pandemia cu Covid-19”, a precizat Ion Babici.

Din motive lesne de înțeles, oamenii s-au arătat indignați de indiferența celor care nu vor să se conformeze cerințelor regimului de carantină și spun că le este frică de eventuale consecințe și mai grave.

„Cu părere de rău, noi oamenii, suntem nedesciplinați. Nu toți respectă regula de a sta acasă. Mă uimesc oamenii care dimineața intră în magazin ca să procure un pachet de țigări, fără mască, fără să țină distanța socială. Am văzut persoane revenite în țară care nu stau în carantină, liber se deplasează la magazin, la fel, fără mască. Copii adunați pe terenurile de joaca sau pe terenuri jucau fotbal. Unde părinții se uită? Puteam să văd tineret seara. Toate acestea și multe altele au adus orașul nostru în situația în care ne aflăm”, ne-a comunicat Olga, o altă locuitoare a urbei.

„Nenorocul, iresponsabilitatea și prostia, atât a oamenilor, cât și a autorităților ne-a adus aici. Dintotdeauna situația a fost catastrofală la capitolul aprovizionare a spitalelor cu tot necesarul de echipament și medicamente, dar conducerea încearca să ne asigure că ei sunt pregătiți, iar spitalele, dotate. Dacă ar fi așa - de ce avem atâtea cadre medicale infectate?”, se întreabă retoric soroceanul Alexandru.

„Nu este corect acum să dăm vina pe cineva. Acest virus, nu a fost studiat în școală și desigur că nimeni din funcționarii responsabili de gestionarea crizei nu au avut în spate o astfel de experiență. Este regretabil că anterior nu s-au luat unele măsuri pentru a prognoza astfel de situații, care astăzi să ne ajute să le depășim mai rapid. Dacă vorbim despre cazul nostru concret, consider că trebuia mult mai serios să se implice structurile de forță, pentru a nu permite promovarea pe timp de pandemie a unor precedente negative, cum ar fi aglomerații prin curțile caselor, activitatea agenților economici unde sunt implicate sute de angajați, verificarea mai strictă a persoanelor care au fost puse în carantină, și desigur, cel mai important, testarea mai multor persoane, obligatoriu cei reveniți de peste hotare și cei cu simptome de infectare cu Covid-19”, a spus Ion Babici.

„Decizia luată de administrația orașului de a institui carantină, cred că este binevenită odată cu faptul că mulți oameni sunt iresponsabili și nu conștientizează până la urmă problema. Nu trebuie să ne învinuim, trebuie să ne unim și să încercăm împreună să ieșim din impas. Am speranța că autoritățile intuitiv vor întreprinde acele măsuri care cu brio vor aduce orașul la viață obișnuită”, a opinat Olga Corbu.

„Nu am văzut o patrulă să se implice în plimbările de seară, sa verifice de ce se plimbă unii cu mașina, alții stau în stradă. Eu nu văd regimul de urgență în Soroca. Eu plec la serviciu, dezinfectez locul de munca, la magazin zilnic nu intru, fac cumpărături pe mai multe zile, îmi pun mănuși și mască, dezinfectez în casă. Străzile în Soroca trebuie dezinfectate cu apă multă, nu cu picături cum s-a făcut până acum. Nu este control la executarea restricțiilor”, crede Olga, o altă locuitoare din Soroca.

Mai speriați de situație sunt oamenii de vârsta a treia, care se tem să iasă din casă și nu au încredere în ziua de mâine.

„Nu pot să ies afară, în primul rând pentru că la mine a venit bătrânețea, iar în alt doilea rând sunt persoană în categoria de risc, pentru că am diabet zaharat și astm bronșic, tensiune. Mi-e frică. De ce să mă infectez eu și apoi să infectez pe cineva. Sănătatea e mai scumpă decât toate. Ies din casă o dată la trei zile, pentru a merge la farmacie și magazin. Când văd cum stau în grupuri, singură sun la poliție să vină să le pună amendă sau îi alung eu”, a spus o bătrânică din Soroca.

Femeia are și o teorie privind creșterea numărului de contaminați în Soroca.

„Oamenii ascund că-s bolnavi, ascund că vin din țări afectate. Au infectat o mulțime de medici, iar medicii sărmanii nu au cu ce se proteja, nu au echipament. Ei spun că dau, dar din câte am auzit eu, nu le mai dau, au ei sărmanii ce au a lor, dar când merg la bolnav, nu știu pe cine au în față. Dacă persoana mai ascunde că-i bolnavă, păi asta-i tare rău”, crede femeia.

„Boala ne-a luat prin surprindere neavând tot necesarul de protecție, mai ales medicii de la Urgență, care fiind solicitați 24/24 h nu cunosc ce-i așteaptă dincolo de ușă. Dragă cetățean, pentru binele tău si a familie tale autoizolează-te, stai acasă, protejează-te pe tine si cei dragi. Astăzi virusul afectează de la mic la mare, rog mămicile care nu au studii superioare, dar se consideră profesori, stați acasă, nu ieșiți pe cheiul Nistrului la plimbare, tineretul care, de asemenea, consideră că pe ei nu-i afectează nimic, bătrânii singuratici, care nemaiputând să stea acasă vin la policlinică, pentru că îi doare o mână, nu au cu cine vorbi acasă. Aceste categorii de persoane sunt sursa de contaminare, cei care răspândesc virusul prin strănut, tuse sau mâini murdare. Numărul de îmbolnăviri a crescut și va crește, deoarece lumea nu sesizează ce înseamnă a fi izolat. Pentru ei, izolarea e vizita rudelor, ieșirea în grupuri la plimbare în parc sau pe cheiul Nistrului. De asemenea, riscul sporit sunt și la persoanele revenite de peste hotare, care nu respect aceste 14 zile de carantină sau ascund simptomele: febra de la 38 de grade în sus, nasul înfundat, tusea, mialgii, artralgii, durerea în piept, dificultatea de a respira. În așa caz, trebuie de sunat la 112 sau anunțați medicul dumneavoastră. Pentru evitarea acestor simptome e nevoie de spălat mâinele cât mai frecvent cu sapun, dezinfecția mâinelor si a suprafețelor cu dezinfectanți pe baza de alcool, mâncarea trebuie sa fie calorică, trebuie să consumăm atât fructe și legume, dar să nu uităm și de carne, brânză, cu toate că ne aflăm în post”, au comunicat pentru UNIMEDIA surse din sistemul medical de la Soroca.

„Să purtăm masca, mănușile, recomand de evitat locurile aglomerate, supermarket, alimentara, etc. Noi cei din domeniu medical nu am putut preveni îmbolnăvirile în masă din lipsa unui protocol clinic, din lipsa de teste ce confirmă sau infirmă prezența virusului la bolnav, de aceea pacienții ajung în stare gravă la spital și lipsa echipamentului de protecție. Ne orientăm cum și cu ce tratează boala colegii noștri de peste hotarele țării. Se preconizează abia la sfârșitul saptamânii să primim indicații cum de tratat și de luptat cu boala, posibil sa avem și teste, iar secția de boli infectioase va oferi paturi pentru bolnavi infectați. Pentru a nu răspândi boala, ne izolăm acasă, anunțați poliția dacă observați persoane care sunt revenite din afară țării și nu respectă autoizolarea”, a mai spus medicul.

Autoritățile locale au asigurat că începând cu ora 21:00 intrările și ieșirile din oraș vor fi monitorizate de către polițiști și militari.

Conform Dispoziției nr.10 din 31 martie prin care s-a insituit carantina, începănd cu ora 21:00, de astăzi, în oraș vor fi blocate intrările și ieșirile în oraș. Poliției îi vor veni în ajutor 35 de militari din Armata Națională și carabinieri”, a declarat pentru UNIMEDIA, președintele raionului Soroca, Veaceslav Rusnac.

Totodată, Rusnac a precizat că Soroca deține un Centru de plasament pentru persoanele fără adăpost, ce are o capactate de 35 de persoane, iar 6-7 dintre persoanele din grupul de risc sunt deja cazate. În același timp, președintele de raion ne-a asigurat că poliția are indicația că, în cazul în care depistează o persoană fără adăpost, să o ducă la Centru, pentru a o izola.

Vezi ce prevede regimul de carantină aici:

Amintim că astăzi încă 70 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirusul de tip nou în Republica Moldova, 4 dintre ei fiind din Soroca. Astfel, numărul infecțiilor în Soroca se ridică la 41 de persoane. În total, în țară avem 423 de persoane infectate cu Covid-19.


Pub