(video) Regimul de carantină din Sofia, Hîncești, expiră în două zile. „Daca nu se atestă cazuri noi, azi și mâine, localitatea va reveni la viață”

Satul Sofia din raionul Hîncești, dacă nu va raporta cazuri timp de zile, va ieși din carantină, anunță premierul Ion Chicu.

Foto: UNIMEDIA

„Astăzi ministrul Afacerilor Interne a făcut o deplasare în cele două localități din Hâncești, care au fost deja de mai mult de 10 zile plasate în regim de carantină. Satul sofia, expiră peste 2 zile acele 14 zile de la ultimul caz constatat, și dacă mâine și poimâne nu vor fi cazuri noi, regimul de carantină va fi ridicat, respectiv localitate va reveni la o sițuație normală de viață în condițiile generale pe țară. Bâlceana, întrucât ultimul caz a fost înregistrat pe 25 martie, mai sunt 8-9 zile de carantină asta dacă nu vor fi și alte cazuri”, a spus Ion Chicu.

Totodată, a declarat că mai mulți reprezentanți ale autorităților publice locale au fost testate pozitiv.

„Avem câția primari, președinți de raioane, dar toți sunt internați, se simt bine”, a mai spue Chicu.

Astăzi au fost confirmate alte 35 de cazuri cu Covid-19. Bilanțul a ajuns la 298.


Pub