Moldova va beneficia de ajutor financiar din partea UE pentru atenuarea impactului crizei provocate de coronavirus

Comisia Europeană a realocat 140 milioane de euro pentru susținerea țărilor din Parteneriatul Estic, inclusiv Moldova, pentru a contribui la atenuarea impactului socio-economic al crizei provocate de coronavirus. Ajutorul financiar este un răspuns al Comisiei la cererea țărilor partenere, inclusiv a Republicii Moldova.

Foto: Yves Herman/REUTERS/File Photo

„Ca parte a răspunsului său global la pandemia de coronavirus, Comisia Europeană este alături de țările Parteneriatului Estic și a realocat 140 milioane EURO pentru cele mai imediate nevoi, inclusiv pentru Republica Moldova. În plus, Comisia va redirecționa și utilizarea instrumentelor existente în valoare de până la 700 milioane EURO în toată regiunea pentru a contribui la atenuarea impactului socioeconomic al crizei provocate de coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă.

Țara noastră va beneficia de suport financiar pentru necesități imediate în mai multe domenii, precum domeniul sănătății, social și economic.

Suport pentru sistemul medical din Moldova.

Comisia Europeană va răspunde nevoilor imediate prin sprijinirea furnizării de dispozitive medicale și echipamente pentru personal, cum ar fi ventilatoare, truse de laborator, măști, ochelari de protecție, costume de siguranță.

Comisia Europeană colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și alocă 30 milioane de euro pentru a se asigura că aceste obiecte necesare sunt cumpărate în comun și distribuite în mod eficient sistemelor de sănătate din cele șase țări în săptămânile următoare.

În plus, fondurile vor sprijini administrațiile naționale de sănătate din țările membre ale Parteneriatului Estic pentru a instrui personalul medical și de laborator și pentru a lua măsuri de informare și sensibilizare a populației. Proiectele actuale finanțate de UE în Moldova lucrează deja pentru a furniza seturi de protecție, cum ar fi mănuși și măști pentru persoanele vulnerabile și personalul medical din Moldova, precum și sterilizatoare pentru echipamente și multe altele.

Sprijin pentru persoanele care sunt cele mai afectate de criză, împreună cu partenerii civici.

UE a pus la dispoziție peste 11,3 milioane de euro sub formă de subvenții micilor organizații ale societății civile din toată regiunea. Aceste fonduri răspund deja nevoilor imediate prin „Mecanismul de răspuns rapid” regional, precum sprijinirea școlilor locale cu învățământ la distanță.

Până în vară, și ca parte a acestui pachet, Comisia va lansa Programul de solidaritate al Parteneriatului Estic, care va viza părțile cele mai afectate ale populațiilor prin sprijinul societății civile, în special prin subgranturi pentru organizații locale mai mici.

Aceasta se adaugă sprijinului deja desfășurat prin intermediul Programului „Facilități pentru societatea civilă din partea UE pentru Moldova”, care oferă cu titlu gratuit 20 milioane de euro cu scopul de a crea servicii sociale pentru membrii cei mai vulnerabili ai societății din Moldova și pentru a sprijini persoanele cu nevoi speciale să inițieze afaceri proprii în Moldova.

Sprijin pentru economia Moldovei, în special pentru întreprinderile mici și cele mijlocii (IMM).

UE lucrează în strânsă colaborare cu instituțiile financiare internaționale (IFI) și instituțiile de finanțare relevante din statele membre ale UE, ca ECHIPE EUROPE, oferind un răspuns european coordonat pentru economia reală, inclusiv pentru IMM-uri, în special prin:

- Lansarea unui nou program de sprijin regional de 100 milioane EURO pentru a ajuta IMM-urile, inclusiv angajații independenți etc., să acceseze cu ușurință credite și să-și impulsioneze afacerile după criză.

- Facilitarea, simplificarea, accelerarea și consolidarea liniilor de credit și a subvențiilor existente în valoare de 200 milioane EURO pentru IMM-uri în monedă locală, inclusiv prin inițiativa sa EU4Business;

- UE va iniția în curând un nou centru de inovații TIC în orașul Cahul și va oferi subvenții pentru start-up-uri inovatoare. Aceste inițiative vor completa schema de granturi existente de 5 milioane EURO și serviciile de dezvoltare a afacerilor pentru IMM-urile din Moldova, care continuă să fie alături de întreprinderile din Moldova în timpul crizei.

- În plus, în actuala criză, UE și-a mobilizat principalul instrument de risc în valoare de 500 milioane EURO, Fondul European pentru Dezvoltare Durabilă (FEDD). Aceasta va permite furnizarea rapidă de bani cash și instrumentul va putea fi pus în aplicare de urgență de către partenerii IFI pentru a facilita furnizarea de lichidități în vecinătatea UE, inclusiv prin capitalul de rulment, finanțele comerciale sau moratoria serviciului datoriei.

În plus, UE are în derulare programe de asistență macrofinanciară pentru parteneri, inclusiv Moldova. O contribuție la bugetul de stat ar putea fi disponibilă imediat ce sunt aplicate acțiuni specifice convenite în comun.

De asemenea, Comisia este pregătită să ofere asistență Moldovei prin TAIEX, instrumentul peer to peer, folosind expertiza, experiența și exemple de bune practici ale statelor membre ale UE privind evaluarea schemei de răspuns în caz de urgență și a sistemelor de sănătate.


Pub