Tiraspolul a permis fermierilor din raionul Dubăsari accesul la terenurile lor situate la est de șoseaua Râbnița–Tiraspol

Ilie Gulca
30/03/2020
Foto: noi.md

Autoritățile secesioniste din regiunea transnistreană au permis fermierilor din raionul Dubăsari să își lucreze pământul situat la est de drumul Râbnița–Tiraspol. Începând cu ziua de vineri, la Dorocțaia, și de astăzi, la Cocieri, angajații agenților economici, care arendează terenurile respective, pot să treacă cu tehnica agricolă de posturile transnistrene în baza buletinului de identitate.

„Angajații mei au încercat să treacă duminică, dar nu au reușit din cauza că listele tractoriștilor nu ar fi ajuns la grănicerii transnistreni. Militarii lor, de fapt, băieți de la noi din sat, ne-au spus că fără listele aprobate de Tiraspol nu avem cum să trecem. Astăzi, am trecut chiar eu”, a declarat directorul Agro-Tiras SRL, Ștefan Driga.

Problema fermierilor din Doroțcaia a fost rezolvată în decursul zilei de vineri. Proprietarul SRL Dornistagro, Valeriu Băcioi, ne-a confirmat că angajaților săi li s-a permis să treacă pe suprafețele arendate.

Cu toate acestea, o parte din drumuri rămân blocate. De exemplu, la Cocieri și Corjova au fost blocate o mare parte a drumurilor care fac legătura dintre satele acestor comune. Pe drumurile principale, angajații „serviciului de grăniceri” transnistrean monitorizează circulația. Pe drumurile adiacente, separatiștii au amenajat blocaje din blocuri de beton, grămezi de pământ și alte materiale.

Foto: Asociația „Promo-Lex”

„Aceste blocaje au fost instalate [...] contrar garanțiilor specifice pentru Zona de Securitate stabilite prin Acordul privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992. Iar, pe de altă parte, amplasarea acestora în localități aflate sub controlul autorităților constituționale de la Chișinău este disproporționată și constituie o premisă serioasă pentru încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”, se menționează într-un comunicat al Asociației „Promo-Lex”.

În plină perioadă a lucrărilor agricole de primăvară, regimul separatist de la Tiraspol a blocat pe 17 martie curent accesul fermierilor la terenurile de după drumul Râbnița–Tiraspol. Autoritățile secesioniste și-au calificat, potrivit Asociației „Promo-Lex”, 18 posturi de control acțiunile drept „măsuri împotriva prevenirii pandemiei de Coronavirus”.

Numai că aceste acțiuni au fost orientate doar împotriva locuitorilor satelor aflate sub jurisdicția Chișinăului. În localitățile controlate de Tiraspol, lucrările agricole se desfășurau în regim obișnuit. Mai mult, separatiștii au instalat posturi militare pe teritoriul localității Cocieri.

La indicația Biroului politici de reintegrare, Direcția Agricultură și Cadastru a Consiliului Raional Dubăsari, cu sediul în satul Coșnița, a solicitat celor cinci primării – Molovata Nouă, Doroțcaia, Cocieri, Pârâta și Coșnița – să întocmească, în comun cu agenții economici, o listă a persoanelor și a unităților de tehnică agricolă care urmează să aibă acces în zonă pentru a efectua lucrările de primăvară.  

Această experiență a demonstrat încă o dată, subliniază Promo-Lex, că mecanismul implementat cu sprijinul OSCE este vulnerabil și că Chișinăul și Tiraspolul trebuie să identifice alte instrumente care ar garanta oamenilor accesul la proprietățile lor indiferent de contextul social-politic.

„Totuși nu se știe cât de sustenabile sunt acestea. Administrația de la Tiraspol încalcă deseori angajamentele asumate”, susține Alexandru Postica, directorul Programului Drepturile Omului, Asociația Promo-LEX.

Suprafața terenurilor situate la est de șoseaua Râbnița–Tiraspol constituie 6.496 de hectare, care sunt lucrate de 40 de agenți economici.

Ilie Gulca
30/03/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii