(video) Defrișări la scară largă în plină criză pandemică, în Parcul Național Orhei. Cum argumentează Moldsilva

În plină criză pandemică, în Parcul Național Orhei se taie arborii la grămadă. Cel puțin așa susține fostul primar interimar de Chișinău, Ruslan Codreanu, care acuză Moldsilva de defrișările masive, prezentate drept lucrări de regenerare a pădurilor. Reprezentanții agenției neagă învinuirile și susțin că toate lucrările din păduri au loc conform normelor legale.

„Chiar azi, am mai primit încă un mesaj despre cum în plină criză pandemică, Moldsilva taie barbar. Este o crimă ce se întâmplă. Iar dezastrul ecologic îl fac chiar oamenii noștri cu mâinile lor corupte. Conducătorii noștri spun curățare, dar se vede clar că, cu astfel de curățiri, noi în foarte scurt timp vom rămâne fără aer!”, a menționat fostul primar interimar.

Ruslan Codreanu a realizat și un filmuleț de la fața locului, în care apar mai mulți copaci tăiați recent și aranjați, pentru a fi transportați ulterior: „În perimetrul mănăstirii Curchi, în Rezervația naturală Orhei, o săptămână în urmă era pădure, acum vedem o tăiere rasă, nu a rămas niciun copac. Localnicii spun că zilnic de aici se duce lemn, nu doar care este ștampilat cu roșu, dar și lemn fără nicio ștampilă, și pe multe cioturi, tulpini care au rămas iarăși nu se vede nicio ștampilă. În timp ce zilnic se taie copaci sănătoși, sub pretextul lemnului de foc, igienizării și regenerării pădurii, putem vedeam mult lemn depozitat de ani de zile, care stă tăiat, care în primăvară începe să dea paraziți și infectează ceilalți copaci sănătoși. Ce fel de igienizare este asta și de ce atunci când vine sezonul de încălzire Moldsilva pur și simplu nu dă lemnele oamenilor din familiile social-vulnerabile gratuit?”

O situație similară este și în apropiere de satul Vatici, din aceeași rezervație. „Nu este nicio regenerare, este o tăiere rasă de copaci sănătoși. În apropiere sunt hectare întregi de păduri tăiate”, a relatat Codreanu. Acesta a invitat administrația Moldsilva să vină la fața locului să vadă cum sunt tăiați copaci sănătoși de la zero.

De cealaltă parte, reprezentanții Agenției Moldsilva neagă acuzațiile și susțin că toate defrișările și alte lucrări efectuate în păduri sunt documentate și conforme legii, și pot să prezinte actele necesare, iar pe Codreanu îl acuză că vrea să își facă PR pe seama acestui subiect.

„În cazul parchetului cu lucrări de exploatare forestieră din Parcul Național Orhei al Întreprinderii pentru Silvicultură Orhei, vorbim clar despre arborete cu vârsta de 120 de ani. Întârzierea sau amânarea acestor lucrări duce, cu siguranță, la degradarea calității masei lemnoase, iar putregaiul, după cum se știe, nu mai poate fi folosit la nimic. Aceste tăieri progresive, aflate la etapa de racordare, sunt efectuate în corespundere cu absolut toți parametrii tehnici și normele legale. Aceste lucrări au fost autorizate doar după inventarierea sectoarelor regenerate și împădurite din toamna 2019, ce reflectă calitatea lucrărilor și starea semințișului (stejar, gorun, carpen și tei) în număr de 7.500 de exemplare la hectar. Arborii recoltați au fost extrași din parchet tocmai pentru a nu influența dezvoltarea calitativă a acestui arboret tânăr. Tratamentele silvice din acel sector nu au atins arborii semincieri (cei mai valoroși) ce urmează să fructifice, pentru asigurarea cu semințe de calitate a acelui perimetru. În concluzie, vom menționa că indiferent de dorința, frustrările sau dispoziția cuiva, Agenția „Moldsilva” va întreprinde exact acele măsuri și va efectua acele lucrări, ce sunt în strictă corespundere cu actele de directivă ale ramurii silvice și vizează dezvoltarea fondului forestier. Iar cei care se gonesc prin pădurile noastre după senzații tari și imagini de efect, ar fi bine să apeleze la bunul simț și să solicite comentariile specialiștilor, exact la fața locului. În acest caz nu ar avea de suferit cetățenii țării, „bombardați” cu informații grave și neadevărate”, se menționează într-o postare pe pagina de Facebook a Agenției.

Potrivit noului director al Moldsilva, Dumitru Cojocaru, în această primăvară, circa 500 ha de teren urmau să fie reîmpădurite, iar în alte 3000 de ha erau planificate completări și regenerări în culturile silvice din anii precedenți. „Deocamdată, însă, toate activitățile, cu implicarea societății civile sunt amânate pînă la 1 aprilie, iar în cazul prelungirii acestei perioade, vor fi reprogramate pentru toamnă”.

La sfârșitul lunii februarie, și președintele Igor Dodon a atenționat despre defrișările masive care au loc în pădurile Moldovei. Șeful statului a cerut întreprinderii Moldsilva să verifice activitatea tuturor pădurarilor, în special în privința tăierii pădurilor și vinderii ilegale a lemnului și l-a avertizat și pe ministrul Agriculturii să monitorizeze situația, pentru că în caz contrar va fi demis, împreună cu șeful de la Moldsilva.


Pub