Ala Nemerenco, în contextul demiterii directorului Spitalului Republican: 7 medici și asistente s-au îmbolnăvit de la 2 pacienți

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, lasă să se înțeleagă faptul că decizia de demitere a fostului director al Spitalului Republican este una corectă, iar greșeala Comisiei pentru Situații Excepționale a fost că nu și-a argumentat public hotărârea. Mai mult decât atât, doctorița crede că acum nu este timp de a discuta pe demisii, întrucât „valul” de pacienți infectați cu Covid-19 ce vine ne va face să uităm despre acestea.

Foto: UNIMEDIA

„Am o rugăminte foarte mare la toți ziaristii pe care îi cunosc și pe cei care nu îi cunosc - vă rog să abandonați săpăturile arheologice în demisia de la SCR și purtarea acestui subiect din știre în știre și prin emisiuni. Există subiecte de importanță vitală pentru țara - ce nu mai avem, ce trebuie să facem, cum informăm oamenii despre cum să se protejeze, cum ne consolidăm acțiunile. Vă asigur, la ce val vine, peste câteva zile nu o să mai intereseze pe nimeni așa ceva chiar dacă o să meargă demisii în lanț”, a scris Ala Nemerenco, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit fostei ministre a Sănătății, decizia Comisiei Excepționale de a-l demite pe Anatol Ciubotaru este motivată, iar greșeala autorităților este că nu și-au prezentat public motivele.

„La sfârșit o informație pentru analiză: având în secție doar câțiva bolnavi cu COVID au ajuns infectați 2 medici, 7 asistente medicale și 3 infirmiere? Un medic e pe pat de reanimare. V-ați pus măcar unul întrebarea - DE CE?”, a mai scris fosta ministră.

Amintim că acum două zile, pe 24 martie, un medic, două asistente medicale și o infermieră, toți lucrători medicali, au fost testați pozitiv la infecția cu noul tip de coronavirus, la un laborator privat. Într-un comunicat de presă al MSMPS, se arată că directorul, fără să informeze după procedură MSMPS și ANSP, a decis efectuarea testelor în cadrul unui laborator privat și nu în cadrul laboratorului ANSP.

A doua zi, directorul Spitalului Clinic Republica, Anatol Ciubotaru, a fost demis din funcție. La scurt timp, a fost anunțat noul director al instituției, Uncuța Andrei.


Pub