Cristina Țărnă, despre demiterea tatălui său din fruntea Spitalului Republican: A efectuat teste la Covid-19 pentru medici la un laborator privat

Cristina Țărnă, fiica fostului director al Spitalului Clinic Republican Anatol Ciubotaru, a vorbit despre demiterea tatălui său din funcția pe care a deținut-o în ultimii cinci ani, pe pagina sa de Facebook. Ea a criticat comisia, în care „toți decidenții nu au lecuit în viața lor pe nimeni”, pentru decizia pe care a adoptat-o în privința lui Anatol Ciubotaru.

Foto: UNIMEDIA

Fosta vicedirectoare a CNA spune că tatăl său a lucrat chirurg toată viața, având o experiență profesională bogată. Peste 20 de ani a condus Serviciul de Chirurgie a Inimii din cadrul SCR, a lucrat 5 ani în Germania, la fel în cardiochirurgie, după care, a condus Spitalul Republican în ultimii 5 ani. Mai avea jumate de an până să-i expire contractul și să se pensioneze. „Și-ar fi încheiat onorabil cariera de 47 de ani”, a scris Cristina Țărnă.

Potrivit ei, Anatol Ciubotaru a fost demis pentru că a efectuat teste la Covid-19 pentru angajații spitalului, care au acuzat simptome specifice unei infecții cu Covid-19, la un laborator privat.

„Le-a amenajat cameră izolată de odihnă, le-a găsit hotel ca să nu meargă acasă la familiile lor, pentru sănătatea cărora se tem toți acești medici. I-a testat urgent atunci când medicilor le-au apărut suspecții, știind că nu întrunesc definiția de caz a ministerului din ordinul nr.213/02.03.2020 ca să fie izolați și testați la ANSP. Ce-a urmat - știți. 4 din 6 medici testați s-au dovedit a fi infectați. I-a testat. Urgent. I-a izolat și a început tratamentul lor. Dar, Comisia a fost de altă părere și, făra vreo explicație din partea lui, a constat, revoltată, „devieri de la proceduri administrative și neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu”. Citat închis”, a mai scris Țărnă.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătății susține că testele efectuate la laboratoare private nu oferă rezultate credibile, iar cei patru lucrători medicali de la Spitalul Republican vor primi rezultatele testelor efectuate la laboratorul autorizat ANSP în seara zilei de astăzi. Instituția nu a comentat însă acuzațiile aduse în contextul deciziei de demitere a directorului Spitalului Republican.

Amintim că acum două zile, pe 24 martie, un medic, două asistente medicale și o infermieră, toți lucrători medicali, au fost testați pozitiv la infecția cu noul tip de coronavirus, la un laborator privat. Într-un comunicat de presă al MSMPS, directorul, fără să informeze după procedură MSMPS și ANSP, a decis efectuarea testelor în cadrul unui laborator privat și nu în cadrul laboratorului ANSP.

A doua zi, directorul Spitalului Clinic Republica, Anatol Ciubotaru, a fost demis din funcție. La scurt timp, a fost anunțat noul director al instituției, Uncuța Andrei.


Pub