02:07:45 25.04.2024
Stiri

DECLARAȚIE // „Să bați medalii de 157 000 de lei în toiul stării de urgență pentru a proslăvi armata sovietică e JOSNIC”

Politică 26.03.2020 11:33 Vizualizări2520 Autor: Ziarul National
DECLARAȚIE // „Să bați medalii de 157 000 de lei în toiul stării de urgență pentru a proslăvi armata sovietică e JOSNIC”


Dacă ar fi ceva de comemorat în luna mai 2020, atunci ar trebui să comemorăm victimele foametei organizate în anii 1946-47, familiile deschiaburite, copiii lăsați fără părinți în urma etnocidulului organizat de sovietici, nu să batem „medalii pentru a proslăvi armata sovietică”.

De această părere este deputatul Igor Munteanu, care afirmă că socialiștilor și „anexei sale”, Partidul Democrat, ar trebui să le fie rușine pentru asemenea decizii pe timp de pandemie.

„Am aflat că, în toiul stării de urgență, Guvernul Chicu bate medalii de 9 mai. Să bați medalii de 157 000 de lei pentru a proslăvi armata sovietică e josnic. Să fie acesta prețul plătit de aflarea unui guvern tehnocrat la putere în condiții de pandemie? Nu aș vrea să vă critic, dar .... rușine PSRM și anexei sale, PD! Pe de altă parte, dacă-i ceva de comemorat în luna mai 2020, atunci ar trebui să comemorăm victimele foametei organizate în anii 1946-47, familiile deschiaburite, copiii lăsați fără părinți în urma etnocidulului organizat de sovietici. De ce guvernele din R. Moldova nu obișnuiesc să comemoreze tragedia lor, prieteni?”, întreabă deputatul.

Igor Munteanu notează că în Republica Moldova mai avem câteva mii de supraviețuitori ai regimului sovietic.

CITIȚI și În SICRIE, dar cu MEDALII la piept: Oamenii mor din cauza COVID-19, dar guvernarea lui Dodon alocă bani pentru confecționarea unor medalii din AUR, cu iz sovietic

„Să se știe că acestor supraviețuitori ai regimului de ocupație sovietică nu li s-au achitat toate despăgubirile prevăzute de legislație pentru casele confiscate și averea prădată. Lor nu li s-au restituit pământurile ocupate sub amenințarea cu arma. Nu li s-au achitat prejudiciile pentru munca forțată în Siberia sau în minele de cărbune din Donețk și Kuzbas, sute de mii de tineri basarabeni fiind trimiși la reeducare imediat după încheierea războiului. Pe ei de ce nu-i comemorați oficial?

În luna mai vom număra și aminti în rugăciunile noastre pe victimele regimului sovietic. Vom comemora victimele unui regim, care a uitat să plece acasă după război. Un regim xenofob, care continuă să fie adulat de Kremlin și ținut sub ocrotirea și pomana unui regim-marionetă la Chișinău, înviat de o propagandă minciunoasă. Cei care bat medalii în memoria ocupației sovietice ar trebui să știe că josnicia nu va fi uitată. Rușine!”, încheie Igor Munteanu.

CITIȚI și DOCUMENTAT: Ce pierderi umane a avut Basarabia pe timpul ocupației sovietice. Cifre DUREROASE

Amintim că Guvernul a aprobat pe 25 martie curent, în plină pandemie de COVID-19, decizia de a aloca 157 de mii de lei pentru a emite 450 de medalii pentru veteranii de război.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md