Curtea Europeană a Drepturilor Omului a publicat, miercuri, hotărârea în cauza Cantaragiu. Curtea a dispus încasarea prejudiciului de 40 de mii de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.500 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Înalta Curte a recunoscut țara noastră vinovată de violarea art. 2 și 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană, „Dreptul la viață” și „Interzicerea torturii”.

Vasile Cantaragiu este deținut în Penitenciarul din Cahul. La data de 29 aprilie 2005 Cantaragiu și fratele acestuia au fost reținuți și plasați în detenție, fiind acuzați de omor. Pe durata detenției, la 1 noiembrie 2005 reclamantul a fost internat în spital cu diagnoza sindrom post-contuzie decompensat. El s-a plâns de maltratare din partea poliției pe durata detenției. La data de 17 mai 2007 un procuror a decis inițierea unei cauze penale pe marginea alegațiilor respective, constatând că nu a avut loc nicio infracțiune. După expirarea a cinci ani de la data verificării acestor alegații și refuzul de a iniția vreo investigație, dosarul de verificare a fost distrus la data de 16 septembrie 2013.

Totodată, la data de 30 octombrie 2005, fratele reclamantului s-a plâns administrației penitenciarului de dureri de cap și durere în regiunea epigrastrică. Pe durata nopții 30-31 octombrie 2005 a fost aplicat un tratament medical urgent cu câteva ocazii. La data de 1 noiembrie 2005 aproximativ o unitate medicală de urgență a transportat fratele reclamantului în stare de comă. El a decedat în spital peste două zile.

La sfârșitul lunii noiembrie 2005, procuratura a inițiat o anchetă penală în privința posibilității de malpraxis, încălcare a metodelor și procedurilor, care au dus la decesul fratelui reclamantului. A fost efectuată o autopsie, raportul căreia a indicat că persoana a suferit o traumă la abdomen, ceea ce a dus la o rupere a duodenului. Procurorul a audiat personalul medical care a fost în contact cu fratele reclamantului în închisoare și la spital, precum și personalul închisorii. Medicii de la echipa de urgență care l-au transportat au declarat că nu au văzut semne de rele tratamente pe corpul său. În cele din urmă, procurorul a audiat co-deținuții fratelui reclamantului. El a concluzionat că, urmare a diverselor acțiuni de investigare, nu au fost descoperite fapte care să confirme maltratarea fratelui reclamantului și a suspendat ancheta. La data de 24 septembrie 2012, tatăl reclamantului a contestat ordonanța la procurorul ierarhic superior, care a respins plângerea. Ulterior, a contestat ambele decizii la judecătorul de instrucție, care la 12 decembrie 2012 a respins plângerea ca neîntemeiată. 

La 22 decembrie 2006, Judecătoria Ciocana i-a găsit vinovați pe reclamant, fratele său și tatăl lor de infracțiunea imputată. În ceea ce privește fratele reclamantului, procesul a fost încetat din cauza decesului acestuia. Hotărârea a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). La data de 1 martie 2010, CSJ a acceptat un recurs în anulare și a dispus reexaminarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiție.

La 14 decembrie 2010, CSJ a anulat sentința și a dispus rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Chișinău. În decizia sa, instanța a constatat că reclamantul, fratele său și tatăl lor au fost maltratați în timpul detenției, contrar Articolului 3 din Convenție. De asemenea, instanța a constatat că urmărirea penală nu a efectuat o anchetă eficientă cu privire la acuzațiile de rele tratamente făcute de reclamant, fratele său și tatăl lor.

Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a găsit reclamantul și fratele său vinovați de infracțiunea imputată. Acesta a încetat procesul împotriva fratelui reclamantului din cauza morții sale și l-a condamnat pe reclamant la 12 ani de închisoare. Instanța a constatat că afirmațiile reclamantului de rele tratamente sunt nefondate, referindu-se la rezultatele anchetei. Reclamantul a declarat recurs, iar magistrații de la CSJ au confirmat condamnarea. Cu toate acestea, au adăugat că materialele din dosarul cauzei au dovedit maltratarea la care a fost supus reclamantul, fratele său și tatăl lor și că nu a fost efectuată o investigație eficientă asupra acuzațiilor de rele tratamente.

În hotărârea sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a concluzionat că a avut loc violarea Articolului 3 din Convenție, „Interzicerea torturii”, sub aspect material și procedural. CEDO a notat că, în cazul reclamantului nu a avut loc o investigație în privința alegațiilor de maltratare e acestuia, or procurorul a refuzat inițierea acesteia la data de 17 mai 2007. În pofida constatării Curții Supreme din 2010 că reclamantul a fost maltratat, procurorul a decis să înceteze investigația la data de 26 octombrie 2011. Suplimentar, procuratura nu a redeschis vreo investigație după decizia finală din 9 aprilie 2013 care a confirmat că maltratarea a avut loc. În contrast, autoritățile au decis să distrugă singurele documente privind verificarea inițială a plângerii. Curtea a considerat că aceste inacțiuni a autorităților, prin omisiunea de a încerca în mod efectiv de a elucida circumstanțele care au dus la maltratarea reclamantului, sunt frapante. Ea concluzionează că conduita autorităților constituie o manifestare de desconsiderare a obligațiilor ce decurg din Convenție, ceea ce a compromis și capacitatea lor de a investiga în mod corespunzător cazul în viitor.

Totodată, Curtea a notat că fratele reclamantului a fost sănătos la momentul reținerii de către poliție, a decedat în cadrul detenției în rezultatul rupturii duodenului, ceea ce reprezintă un semn clar de maltratare. În aceste circumstanțe există o prezumpție puternică că decesul a survenit în rezultatul acțiunilor autorităților, care trebuiau să furnizeze o explicație plauzibilă a acestor acțiuni. O atare explicație nu a fost furnizată nici la nivel național, și nici în fața Curții. Considerentele susmenționate au fost suficiente pentru Curte pentru a concluziona că Statul este responsabil pentru decesul fratelui reclamantului. Corespunzător, a avut loc violarea Articolului 2 din Convenție, sub aspect material.