PSRM cere Comisiei pentru Situații Excepționale să instituie o abatere legislativă ce va permite partidelor să doneze alocațiile pe care le primesc de la stat

Partidul Socialiștilor solicită Comisiei pentru Situații Excepționale să instituie o abatere excepțională de la Legea privind partidele politice, astfel încât acestea să poată dona alocațiile primite din Bugetul de stat, în urma participării la alegeri, în scopul prevenirii și combaterii noului virus Covid-19 în Moldova, pe perioada stării de urgență.

„Aportul partidelor politice poate fi prezentat prin donarea alocațiilor de la Bugetul de stat, obținute ca urmare a rezultatelor din alegerile în care au participat respectivele formațiuni. Însă, Legea privind partidele politice prevede o listă exhaustivă a destinațiilor pentru care pot fi utilizate alocațiile din Bugetul de stat, fiind prevăzută interdicția utilizării pentru alte destinații, iar în caz de ignorare a prevederilor respective, partidul va fi obligat să restituie mijloacele financiare Bugetului de stat”, a menționat președinta PSRM, Zinaida Greceanîi.

În acest sens, formațiunea politică a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale să instituie o derogare pe perioada stării de urgență, de la art.28 al Legii privind partidele politice. „Acest lucru ar permite utilizarea alocațiilor de la Bugetul de stat pentru alte destinații și anume pentru donarea alocațiilor în fondul pentru combaterea răspândirii epidemiei virusului Covid-19, deschis de Ministerul Finanțelor, în Trezoreria de Stat”, a precizat Greceanîi.

Șefa Legislativului s-a adresat și către celelalte partide care beneficiază de alocații din partea statului, să susțină această inițiativă.

Amintim că în Moldova au fost deschise mai multe conturi bancare, de către diverse organizații, astfel încât persoanele fizice și cele juridice să poată dona bani pentru lupta împotriva noului tip de virus Covid-19.

Și Primăria municipiului Chișinău a deschis un cont pentru combaterea coronavirusului.

Până astăzi, 125 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în Moldova, dintre care 20 sunt în stare gravă. Printre bolnavi sunt și 8 copii.


Pub