Salariile demnitarilor, plafonate până la 6.900 de lei și indemnizații pentru angajații care au rămas fără serviciu. Ce prevede un proiect de lege propus Parlamentului

Deputații grupului Pro Moldova cer ca salariile demnitarilor să fie plafonate până la 6.900 de lei, pentru a aduna surse financiare adăugătoare în lupta contra răspândirii Covid-19, iar partidele politice să nu mai fie finanțate de către stat pe parcursul acestui an. Proiectul de lege care urmează a fi înregistrat în Parlament prevede și acordarea unui salariu minim pe economie, de 2.700 de lei, fiecărui angajat care a rămas fără salariu, după ce întreprinderile în care lucrau și-au sistat activitatea, drept urmare a stării de urgență.

Potrivit proiectului de lege, salariile demnitarilor, printre care președintele RM, șefa Legislativului, deputații, alți oficiali de rang înalt, ar urma să fie plafonate până la suma de 6.900 lei, până la sfârșitul anului, economiile acumulate cifrându-se la circa 100 de milioane de lei.

Totodată, parlamentarii propun ca partidele să renunțe la finanțarea din partea statului, tot până la sfârșitul anului curent, iar banii pentru proiectele politice sau de infrastructură să fie redirecționați spre sistemul medical și ajutorarea agenților economici care nu-și pot continua activitatea, dar și a angajaților acestora, care au rămas fără surse de venit. Astfel, fiecare dintre angajați ar putea primi din partea statului un ajutor în valoarea salariului minim pe economie, de 2.775 lei. Iar agenții economici care au fost obligați să-și sisteze activitățile ar urma să fie exonerați de plata impozitelor pentru venit pentru anul 2019.

Deputații mai propun ca prin lege, să fie suspendate calculul și plata oricăror rate de credit în perioada de stare de urgență, de către întreprinderile și persoanele afectate de măsurile impuse de stat.

De asemenea, în familiile cu copii, unul dintre părinți ar putea fi susținut cu un ajutor în valoare de 75% din salariu, dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege.

Drept urmare a instituirii stării de urgență de către Parlament, pentru o perioadă de 60 de zile, sute de agenți economici și-au sistat activitatea, iar zeci de mii de angajați au rămas fără surse de venit.


Pub