Accesul în locurile publice va fi limitat. „Este o măsură dură, dar este absolut necesară”

DSC_0852

În cadrul ședinței Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale de astăzi, s-au aprobat peste 40 de măsuri suplimentare la cele deja aprobate în cadrul ședințelor anterioare. Una dintre decizii ține de limitarea accesului persoanelor în locurile publice.

Prin urmare, începând cu data de 25 martie, va fi limitat accesul persoanelor din orașe, municipii și centre raionale în parcuri, pe terenuri de joacă și în alte zone în care se aglomerează populația. „Este o măsură dură, dar este absolut necesară pentru a asigura stoparea răspândirii acestui virus”, a spus prim-ministrul Ion Chicu.

Totodată, prim-ministrul a menționat că vor fi implicați și colaboratorii Ministerului Afacerilor Interne. De asemenea, pentru menținerea ordinii și acordarea unui ajutor pentru MAI, vor fi antrenate și forțele armate.

Amintim că astăzi, încă 15 cazuri de coronavirus au fost confirmate în Moldova. Anunțul a fost făcut de autorități după ședința Centrului Unic de Comandă. Astfel, în Republica Moldova sunt înregistrate 109 cazuri pozitive de coronavirus.

###

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente