(video) Ultima oră! Interdicții de acces în locurile publice din 25 martie. Soldații și polițiștii vor patrula străzile

Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat astăzi, 23 martie, că a venit momentul ca autoritățile să antreneze Armata Națională în lupta cu noul tip de coronavirus, care a provocat un deces în țara noastră și a infectat, până astăzi, 109 persoane.

După cea de-a 3-a ședință a Comisiei pentru Situații de Urgență, au fost discutate și aprobate mai multe decizii, reieșite din evoluția răspândirii pandemiei de Covid-19. Au fost aprobate peste 40 de măsuri suplimentare pe lângă cele deja aprobate și implementate.

„Comisia a decis limitarea, din 25 martie, în municipii, orașe și centre raionale a accesului populației în locurile publice, parcuri, etc. Persoanele nu vor putea ieși, nejustificat, din casă”, a declarat Ion Chicu.

„Colaboratorii Ministerului de Interne și Ministerul Apărării vor asigura implementarea acestei decizii”, a declarat premierul Ion Chicu, care a precizat că la această etapă este deja necesar să fie implicat și efectivul Ministerului Apărării.

Șeful Executivului susține că a discutat cu Igor Dodon, în calitate de Comandant Suprem al forțelor armate și au decis că trebuie să antreneze Armata Națională pentru menținerea ordinii publice și care va acorda, totodată, suportul necesar angajaților Ministerului de Interne.

Chicu a îndemnat insistent populația să nu iasă din casă fără necesitate stringentă.

Astăzi au fost confirmate 15 cazuri noi de infectare cu Covid-19. Bilanțul a ajuns la 109 persoane infectate, dintre care una a decedat, iar altele două s-au vindecat.


Pub