LIVE TEXT/ Alte 15 cazuri noi de COVID-19. Bilanțul a ajuns la 109 persoane infectate

PE SCURT

Ora 22:12

Premierul Chicu anunță că, începând cu 25 martie, vor fi aplicate alte 40 de măsuri pentru prevenirea coronavirusului. Astfel, oamenii nu vor mai putea să se plimbe prin parcuri.

Ora 17:15

În Republica Moldova au fost înregistrate alte 15 cazuri noi cu COVID-19. Dintre acestea 4 sunt cazuri de import ( 2 din Franța, câte unul din Ucraina și Cehia), iar 11 cazuri sunt de transmitere locală a infecției. În total, numărul celor infectați a ajuns la 109.  Datele au fost prezentate astăzi de Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. În ultimele 24 de ore au fost procesate 115 de teste.

Ora 16:40

În cel mai scurt timp din China urmează să ajungă în Republica Moldova un ajutor umanitar, care constă din circa 3 tone de medicamente, materiale și echipamente medicale necesare, inclusiv 100 mii de respiratoare de protecție, peste 2500 de teste diagnostice etc.

Ora 14:20

Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că săptămâna trecută le-a fost fost facilitată trecerea frontierelor străine și revenirea în țară a unui număr de peste 450 de persoane. Totodată, pentru a evita situațiile de blocaj peste hotare, MAEIE a reiterat apelul către cetățenii Republicii Moldova de a evita călătoriile, iar în cazul în care acestea nu pot fi evitate, de a se informa despre măsurile dispuse de autoritățile statelor de tranzit/destinație.

Ora 13:10

În contextul suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat și prezentat tutoriale video de pregătire pentru examenele naționale, sesiunea 2020

Ora 11:30

Armata Națională oferă unități de tehnică pentru a transporta personalul medical și pacienții.

Ora 11:00

Ambasada SUA la Chișinău continuă să activeze, însă, personalul instituției a fost rugat să lucreze de acasă. De asemenea, Ambasada a decis să limiteze serviciile consulare pentru a evita formarea grupurilor mari. Anunțul a fost făcut de ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, care a venit cu un mesaj în contextul pandemiei COVID-19.

Ora 10:00

12 persoane infectate cu coronavirus sunt în stare gravă.

PE LUNG

UPDATE 22:12 

Premierul Ion Chicu a anunțat că în cadrul Comisiei Situații Excepționale s-a luat decizia de a fi aplicate alte 40 de măsuri, pentru a preveni răspândirea COVID-19. Astfel, începând cu 25 martie, oamenii nu vor mai putea să se plimbe prin parcuri sau alte zone de odihnă, iar de respectarea acestei interdicții se vor ocupa colaboratorii MAI și ai Ministerului Apărării. De asemenea, pe parcursul lunii aprilie, pensiile și plățiile sociale vor fi distribuite astfel încât să nu se creeze rânduri mari la oficiile poștale. Circulația oamenilor va fi interzisă, cu excepția motivelor justificate: mersul după produse, la farmacie sau la serviciu. „Ne adresăm, în special, la persoanele în vârstă – categoria cea mai expusă la acest virus, cu rugămintea insistentă de a nu părăsi domiciliul fără necesitate stringentă (alimente, medicamente, adresarea la medic, serviciu)”, a declarat premierul.

UPDATE 17:15

„Astăzi au fost procesate 115 probe. Ca rezultat avem 15 cazuri noi de nfecție cu COVID-19. Total, avem 109 cazuri înregistrate în Republica Moldova de Coronavirus de tip nou. Patru sunt de import, la două persoane revenite din Franța, un caz din Ucraina și un caz din Cehia. Cu regret, chiar dacă am solicitat ca persoanele să se abțină de călătorii, este vorba de o călătorie în Cehia, realizată în perioada în care, de fiecare dată am atenționat cetățenii”, a spus Viorica Dumbrăveanu.

Printre cazurile locale noi, este și o femeie însărcinată din Ștefan Vodă, care a intrat în contact cu o persoană revenită de la Poceaev. De asemenea, Viorica Dumbrăveanu a anunțat și despre un caz de infectare în rândul personalului medical. „Dat fiind faptul că a fost ascunsă informația că persoana a interacționat cu o peroană revenită dintr-o țară în care sunt înregistrate cazuri de COVID-19, mai avem un caz de infectare în rândul personalului medical” a menționat ministra.

Totodată, premierul Ion Chicu a menționat că în zilele de odihnă din cele 1062 de lăcașe sfinte supravegheate de oamenii legii, 375 de lăcașe nu s-au conformat regulilor și au oficiat serviciile divine în interiorul încăperilor, 382 s-au coformat regulilor, aici serviciile divine au avut loc în afara încăperilor, iar 305 au fost cele mai disciplinare( aici fie s-au desfășurat serviciile fără enoriași, fie deloc nu s-au oficiat).

„Remarc, cu mare, mare regret că slujitorii  nu manifestă respect în primul rând față de medici, care repară erorile întregii societăți. Eu foarte mult sper ca nimeni din acei preoți care au oficiat aceste slube să nu se infecteze și să nu ajungă în instituțiile medicale , pentru că medicii noștri vor avea respect și îi vor ajuta și vor avea cu totul altă atitudine. Și nu o să-i trateze cu o liguriță. Fac un îndemn către toată lumea să respete munca medicilor”, a menționat Ion Chicu.

UPDATE. 16:40

În cel mai scurt timp,  din Republica Populară Chineză în Moldova urmează să ajungă ajutor umanitar care constă din circa 3 tone de medicamente, materiale și echipamente medicale necesare, inclusiv 100 mii de respiratoare de protecție, peste 2500 de teste diagnostice etc. Anunțul a fost făcut de președintele Igor Dodon, după o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în țara noastră, Zhang Yinghong.

„Va fi extrem de binevenit în contextul acțiunilor întreprinse de autoritățile Republicii Moldova în lupta cu pandemia COVID-19”, a menționat președintele Dodon, exprimându-și gratitudinea pentru sprijinul acordat.

UPDATE. Ora 14:20

Potrivit informațiilor parvenite de la Misiunile Diplomatice și Oficiile Consulare ale Republicii Moldova, săptămâna trecută le-a fost facilitată trecerea frontierelor străine și revenirea în țară a unui număr de peste 450 de persoane, inclusiv în/din: Austria – 90, Portugalia – 57, Rusia – 146, Ucraina – 122 de persoane, Ungaria – 35, Slovenia – 37 de camioane și numărul se schimbă constant.

Totodată, Ministerul de Externe de la Chișinău a precizat că ambasadele se confruntă cu un număr mare de cereri de reîntoarcere a cetățenilor noștri în Republica Moldova, în condițiile în care deplasările, atât pe cale aeriană cât și terestră, sunt tot mai limitate în acest moment din cauza restricțiilor impuse de majoritatea statelor Europene. Prin urmare,pentru a evita situațiile de blocaj peste hotare și consecințele încălcării regimului de ședere în alte state, MAEIE a reiterat apelul către cetățenii Republicii Moldova de a evita călătoriile, iar în cazul în care acestea nu pot fi evitate, de a se informa despre măsurile dispuse de autoritățile statelor de tranzit/destinație în contextul limitării răspândirii infecției de COVID-19.

Ministerul recomandă cetățenilor moldoveni, aflați în situații dificile și/sau care necesită asistență consulară peste hotare, să contacteze ambasadele și consulatele Republicii Moldova în țara respectivă, sau să apeleze la Centrul de apel MAEIE la nr. de telefon +373 22 788722 (mfa.gov.md/ro/content/centrul-de-apel).

UPDATE. Ora 13:10

În contextul suspendării procesului educațional în instituțiile de învățământ,Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a elaborat și prezentat tutoriale video de pregătire pentru examenele naționale, sesiunea 2020.

Tutorialele pot fi găsite pe site-urile oficiale ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (https://mecc.gov.md/) și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare (http://aee.edu.md/), accesând butonul Pregătire pentru examenele naționale, de pe pagina principală. Conținuturile educaționale vor fi disponibile și pe paginile de Facebook a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și a Centrului Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”

Totodată, materialele video elaborate vor fi difuzate, de luni până vineri, de către postul public de televiziune Moldova 1, cu reluare în zilele de sâmbătă și duminică pe canalul TV Moldova 2.

UPDATE. Ora 11:30

Armata Națională intervine, la solicitarea ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, cu unități de tehnică și efectiv pentru a sprijini autoritățile în lupta cu noul virus COVID-19, anunță Ministerul Apărării. Astfel, microbuze de tip IVECO și Chevrolet au plecat în această dimineață spre câteva instituții medicale, printre care Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, Institutul de Medicină Urgentă și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii, pentru transportarea personalului medical la locul de muncă și acasă.

Decizia de a oferi unitățile de transport ale armatei în acest scop a fost luată la solicitarea conducerii Guvernului și, în special, a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale. În același timp, ambulanțele Spitalului Clinic Militar Central al Ministerului Apărării au transportat sâmbătă și duminică, spre casă pacienții care inițial au avut semne de infectare cu COVID-19, dar testele s-au dovedit a fi negative. Totodată, alte vehicule din dotarea Armatei Naționale sunt pregătite să se deplaseze, la necesitate, spre instituțiile medicale strategice, pentru a prelua medicii.

UPDATE. Ora 11:00

„Atât eu, cât și personalul american și local al Ambasadei rămânem la Chișinău, muncind pentru a menține în forță relația bilaterală puternică de care SUA și Republica Moldova se bucure de mulți ani”, a anunțat ambasadorul american, într-un mesaj adresat în limba română, în contextul pandemiei COVID-19. În plus, Ambasada a decis să limiteze serviciile consulare pentru a evita formarea grupurilor mari. „Asta ne va permite să ne concentrăm pe acordarea serviciilor de urgență cetățenilor americani”, a spus ambasadorul.

UPDATE. Ora 10:00

La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” sunt internate 80 de persoane.

10 – stare gravă

7 – stare satisfăcătoare

63 – evoluție stare medie

La Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii sunt internați 8 copii într-o stare medie de sănătate.

La Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” sunt internate 3 persoane. O persoană este în stare gravă medie, iar alte două persoane au o evoluție gravă.

38 de cazuri de import și 54 cazuri de infectare locală

Din 94 de cazuri de infectare cu coronavirus, două persoane au fost tratate, iar o persoană a decedat.

Acestea sunt ultimele informații oferite de către Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

După ce ieri presa a reușit să confirme faptul că încă un medic a fost infectat, iar autoritățile au fost acuzate că „tăinuiesc” această informație, ministra a venit astăzi cu un comentariu. 

Nu am relatat niciodată care este profilul pacienților suspecți sau corfimat sub aspect de activitate profesional. Pe prima linie rămân a fi lucrătorii medicali, poliția de frontieră, iar mai nou polițiștii. Acestea persoane se expun unui risc și am apreciat efortul pe care îl au. Afirm, cu maximă responsabilitate, că avem îmbolnăviri în rândul lucrătorilor medicali, poliției de frontieră, dar vom fi maxim atenți vizavi de protecția datelor cu caracter personal și protecția a vieții private a acestor persoane.

De asemenea, ministra a ținut să amintească cât este de important ca cetățenii să vorbească dacă a contactat cu persoanele care au fost în zona de risc sau au fost ei personal, pentru a proteja lucrătorii medicali. O femeie cu un copilaș a fost spitalizată câteva zile, ascunzând faptul că soțul ei a revenit dintr-o zonă de risc. După ce am realizat ancheta epidemiologică, doar după ce am avut un dialog intens cu mama, ea a recunoscut. Deja a pus la risc viața lucrătorilor medicali.

Sursa foto: NBC News

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.