10:52:00 19.04.2024
Stiri

Mesajul DUR al premierului Chicu pentru preoți: „Sper să nu se infecteze, pentru că medicii nu o să-i trateze cu o LINGURIȚA”

Social 23.03.2020 17:50 Vizualizări3444 Autor: Ziarul National
Mesajul DUR al premierului Chicu pentru preoți: „Sper să nu se infecteze, pentru că medicii nu o să-i trateze cu o LINGURIȚA”


Premierul Ion Chicu le-a transmis astăzi sutelor de preoți din R. Moldova care au desfășurat duminică, pe 22 martie, slujbe religioase în interiorul bisericilor, contrar recomandărilor autorităților emise pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19, să aibă respect față de munca medicilor care „sunt deja la limita forțelor pentru a face față acestei epidemii”.

„Cu mare regret remarc faptul că slujitorii bisericii nu manifestă respect și înțelegere în primul rând față de medicii noștri care luptă și repară erorile societății. Sper foarte mult ca nimeni dintre preoții care au oficiat ieri aceste slujbe să nu se infecteze și să nu vină în instituțiile medicale pentru a fi ajutați de către medicii noștri. Pentru că medicii noștri vor avea respect și-i vor ajuta, vor avea o cu totul altă atitudine decât slujitorii bisericii față de medici și n-o să-i trateze cu o linguriță sau cu alte mijloace, dar ca pe orice pacient. Îi îndemn pe toți să respecte munca medicilor care sunt deja la limita forțelor pentru a face față acestei epidemii”, a declarat Ion Chicu.

Premierul a raportat astăzi, după ședința Centrului Unic de Comandă, că din 1 062 de biserici monitorizate de către Poliție pe parcursul zilei de ieri, 375 au ignorat regulile impuse de autorități și au desfășurat slujbe religioase în interiorul bisericilor, împărtășind enoriașii cu aceeași lingură. Alte 382 au desfășurat slujbe în aer liber, iar 305 preoți au fost cei mai responsabili, renunțând la activitate.

În R. Moldova au fost înregistrate până acum 109 cazuri de COVID-19, iar zece persoane se află în stare gravă la spital.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md