UPDATE, ORA 22.00 Încă un pacient din România a decedat în urma complicațiilor provocate de coronavirus. Și de această dată este vorba despre un vârstnic de 70 de ani.
„În această seară s-a înregistrat al treilea deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 de ani care a fost internat în Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie şi în data de 20 martie a fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi”, au informat autoritățile române.
UPDATE, ORA 13.30: Încă un pacient diagnosticat cu COVID-19 în România a decedat.
„Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani, era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – Bucureşti, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă”, transmite Agerpres cu referire la Grupul de Comunicare Strategică.
Totodată, numărul persoanelor testate pozitiv este de peste patru sute la această oră.
ORA 11.31: Autoritățile din România anunță despre primul deces din țară, cauzat de complicații provocate de coronavirus, scrie Agerpres.ro, cu referire la Grupul de Comunicare Strategică.
Este vorba despre un pacient în vârstă de 67 de ani, confirmat cu COVID-19 pe 18 martie la UPU din cadrul Spitalului Filiaşi şi transferat în aceeaşi zi la SCBI Craiova, scris sursa citată.
Pacientul suferea de cancer.
În România au fost confirmate până în prezent peste trei sute de cazuri de infectare cu COVID-19.