Actualitate

Germania adoptă un plan de salvare fără precedent de la Al Doilea Război Mondial încoace în timp ce Republica Moldova este MAI IZOLATĂ CA NICIODATĂ

Sursa citată notează că proiectul de lege aflat deocamdată în stadiul de draft prevede punerea la dispoziţie a unei sume de 822 de miliarde de euro ca împrumuturi, cu scopul de a ajuta intreprinderile şi salariaţii să facă faţă consecintelor economice care se vor resimţi după criza Covid-19.

Din 2013, economia germană a fost foarte strictă în privinţa planificării bugetare şi nu a împrumutat bani sub această formă.

Pentru început, Germania intenţionează să facă o injecţie de 156 de miliarde de euro, autorităţile fiind dispuse la o reglementare bugetară care prevede încadrarea PIB-ului într-un deficit de maximum 0,35%.

În urmă cu o săptămână, oficialii de la Berlin au mai anunţat un plan de finanţare în valoare de 550 de miliarde de euro, însă acum plafonul a fost crescut cu aproape 300 miliarde.

În Germania sunt 16.000 cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, iar 47 oameni au murit până acum.

Într-un interviu acordat Die Welt, Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, a afirmat că o recesiune este de acum inevitabilă şi că autorităţile trebuie să acţioneze rapid.

APF mai scrie că o mare parte a fondurilor destinate susţinerii economiei, 600 de miliarde de euro, sunt destinate Fondului de Salvare a Marilor Intreprinderi.

Dacă măsurile se vor dovedi a fi insuficiente, statul va lua în calcul naţionalizarea parţială a unor companii, respectiv a celor care ar putea fi în pericol de faliment.

Acum, una dintre marile companii care ar putea ajunge în situaţia menţionată este Lufthansa, una dintre cele mai mari companii aviatice din lume, care are în acest moment flota oprită la sol.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *