„Orhei-Vit” donează 200 de mii de lei pentru susținerea medicilor

Conducerea companiei „Orhei-Vit” a luat decizia să ofere un sprijin pentru medicii din cadrul Serviciului medical de urgență prespitalicească și a celor de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”. Va dona 200 de mii de lei pentru susținerea acestora.

Foto: Orhei-Vit

„În această perioadă dificilă, echipajele de ambulanță și personalul spitalului de boli infecțioase sunt pe prima linie. Se luptă pentru viața concetățenilor noștri. Orhei-Vit mulțumește medicilor care, cu riscul sănătății lor, îi ajută pe ceilalți. Acești oameni sunt adevărați eroi”, spune compania.

Directorul IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Boris Golovin, a remarcat aportul important pe care-l aduce mediul de afaceri pe timp de pandemie de coronavirus. Potrivit acestuia, cu ajutorul agenților economici, sunt rezolvate anumite dificultăți pe care le întâmpină sistemul medical din Republica Moldova.

„Astăzi, întreaga societate trebuie să fie solidară în lupta împotriva răspândirii virusului. Rezultatul luptei noastre depinde de responsabilitate și de conștientizarea tuturor. În această perioadă dificilă pentru dezvoltarea țării, mă bucur că agenții economici, reprezentanți ai lumii afacerilor, oferă sprijin voluntar. Împreună ne vom descurca”, a declarat Boris Golovin.

Echipa „Orhei-Vit” a adresat medicilor și, în general, personalului clinicilor și spitalelor din țară să-și mențină curajul și spiritul în activitatea lor.


// console.log('no ads situation')