„Guvernul va fi nevoit să vină cu unele măsuri mai drastice, în special în ceea ce ține de monitorizarea prețurilor. Nu avem probleme la această etapă în ceea ce ține de securitatea alimentară, stocurile interne sunt suficiente, dar și produse de import agroalimenatare sunt, am soluționat problema cu tranzitul, importul exportul nu este stopat. Așa că premise pentru creșterea prețurilor nu sunt”, a menționat Igor Dodon.
Șeful statului a avertizat agenții economici să nu majoreze nejustificat prețurile la produsele de primă necesitate, în special la cele alimentare: „Mi-au scris cetățenii că într-o rețea comercială au majorat prețul la hrișcă de două ori. Nu faceți acest lucru, pentru că veți fi penalizați. Dacă o să vedem că își bat joc de cetățeni, pur și simplu o să luăm o hotărâre în regim de urgență sau o să intervenim în gestionarea acestor procese”.
„Guvernul poate să intervină în gestionare, să pună alți directori acolo dacă va fi necesar. Sau vom plafona prețurile. Care este altă soluție? Se găsesc acum deștepți care vor să facă bani pe spatele cetățenilor în situație de criză. Noi ce trebuie să facem? Trebuie să vă dăm peste mâini. Nu înțelegeți, vă plafonăm prețurile, nu înțelegeți plafonarea, intrăm în gestionarea întreprinderii, pe o perioadă scurtă, pentru a face regulă”, a punctat Igor Dodon.
Nu este prima dată când președintele vine cu solicitarea de a nu scumpi produsele. Acum trei zile, Igor Dodon a solicitat agenților economici din țară să evite majorarea nejustificată a prețurilor la produsele de primă necesitate, cum ar fi medicamentele și produsele alimentare, în contextul răspândirii epidemiei de coronavirus în țară.
Marți, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!