Coronavirus: Noi restricții în Italia. Guvernator: „Rigoare, disciplină absolută şi sancţiuni”

Guvernul de la Roma are în vedere noi măsuri restrictive care ar putea fi adoptate rapid în lupta împotriva pandemiei de Covid-19 care a ucis peste 3.400 de oameni în Italia, ţara cu cele mai multe victime provocate de noul coronavirus, transmite vineri AFP.

Foto: UNIMEDIA

„În următoarele 24-48 de ore, noi restricţii sunt posibile”, a declarat vineri ministrul afacerilor regionale Francesco Boccia, evocând, printre altele, posibilitatea suspendării activităţilor în aer liber.

Guvernele regiunilor din nordul Italiei, cele mai bogate ale ţării, dar şi cele mai greu lovite de pandemie, cer încetarea a şi mai multor activităţi şi desfăşurarea armatei pentru a impune respectare măsurilor de izolare.

„Din păcate, cifrele încă nu merg în direcţia cea bună, nici în ceea ce priveşte noile infecţii şi nici în privinţa deceselor”, care cresc semnificativ, a declarat Attilio Fontana, guvernatorul Lombardiei, promiţând „rigoare şi disciplină absolută şi sancţiuni pentru cei care încalcă regulile”, transmite Agerpres.

La rândul său, preşedintele federaţiilor italiană şi europeană a medicilor sportivi, Maurizio Casasco, a cerut să se renunţe inclusiv la jogging. „Fără micul jogging, chiar şi singur: este un mijloc de a te expune singur contagierii şi de a expune societatea”, a declarat Casasco pentru cotidianul Corriere della Sera.

„Sunt absolut de acord cu adepţii unei linii a severităţii extreme. Nu trebuie să existe zone gri în comportamentele noastre. Şi mă întreb dacă italienii chiar au devenit sportivi de azi pe mâine”, a adăugat el, referindu-se la un mod în care italienii încearcă să se sustragă măsurilor instituite pentru a se încerca stoparea răspândirii coronavirusului.

Activităţile în aer liber rămân deocamdată permise în Italia, cu condiţia ca acestea să se desfăşoare la distanţă de ceilalţi, în mod individual şi în proximitatea domiciliului.

Dar Stefano Bonaccini, guvernatorul regiunii Emilia Romagna, a doua cea mai afectată de pandemie, după Lombardia, a interzis joi cea mai mare parte a activităţilor în aer liber.

„Dacă cineva vine să-mi explice că nu poate renunţa la jogging, îl iau cu mine să facem un tur al spitalului” unde sunt internaţi bolnavi de Covid-19, a scris el pe Facebook.


Pub