Post de Poliție la căminul UTM aflat în carantină: Rudele unor studenți ar fi avut comportament agresiv
Studenții cazați în căminul nr. 1 al Universității Tehnice din Moldova (UTM), plasat ieri în carantină, nu au voie să părăsească această clădire până la 26 martie curent, după ce o locatară a acestuia a fost testată pozitiv la COVID-19.
Rectorul UTM, Viorel Bostan, susține că starea de sănătate a studenților aflați în carantină este monitorizată zilnic, iar până acum niciunul nu a acuzat febră sau alte simptome asociate COVID-19. Studenții sunt alimentați din contul universității și sunt antrenați în activitățile academice online.
Aceeași sursă precizează, într-o postare pe Facebook, că a solicitat un post de pază la intrarea în cămin, urmare a comportamentului agresiv din partea unor rude a celor aflați în carantină.
CITIȚI și HARTA COVID-19: Chișinău - 19 cazuri confirmate, Hâncești - 14, Soroca - 4, Ialoveni - 3, Cantemir și Ștefan Vodă - câte 2 etc.
„Ieri, 19.03 dimineață, am fost anunțați de Centrul de Sănătate Publică Chișinău că un student de la Universitatea Tehnica a Moldovei a fost testat pozitiv COVID-19. Studentul respectiv a părăsit căminul nr. 1 al UTM, unde era cazat, pe data de 12.03, drept urmare a sistării procesului de studii și a plecat în localitatea de baștină. Conform recomandărilor OMS și ale autorităților din țară, toate persoanele care au intrat în contact cu o persoană testată pozitiv trebuie să se autoizoleze pentru cel puțin 14 zile. Astfel, toți studenții care locuiesc în Căminul nr.1 au intrat în carantină până pe data de 26.03”, a scris rectorul pe Facebook.
CITIȚI și VIDEO // Raioanele cu cele mai multe cazuri confirmate de COVID-19: Autoritățile ASCUND faptul că au băgat în carantină un cămin din Chișinău
Menționăm că studenta de la UTM infectată cu COVID-19 este originară din satul Bălceana, raionul Hâncești, localitate aflată în carantină, cu zece cazuri confirmate, inclusiv o femeie decedată din cauza noului coronavirus.
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare
PREMIERĂ // Festivalul Filmului European va debuta la Bucureşti chiar de Ziua Europei, pe 9 mai, şi se va încheia la Chişinău, pe 8 iunie: Ce filme vor fi proiectate în R. Moldova
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, după transmiterea la Bruxelles a Contribuției NAȚIONALE la Pachetul de EXTINDERE al Comisiei Europene pentru 2024: „Integrarea europeană este proiectul nostru al tuturor”