6 persoane, sancționate contravențional pentru că au încălcat regimul de autoizolare. „Unii s-au pornit la stomatolog”

Peste 2.000 de persoane se află în regim de autoizolare la domiciliu și sunt monitorizate de Poliție, dar și de medicii de familie, potrivit datelor prezentate, astăzi, de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Totuși, unii dintre cei care sunt obligați să stea în casă timp de minim 14 zile se aventurează să iasă din propria locuință și să circule prin localitate sau chiar în afara ei, fără a avea o necesitate vitală. Câțiva dintre aceștia au fost chiar sancționați de către oamenii legii.

„Pe parcursul zilei de ieri, organele de poliție în colaborare cu asistența medicală primară au monitorizat 2.149 de persoane care se aflau în regim de autoizolare la domiciliu”, a informat ministra Sănătății.

Tot ieri au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru 6 persoane care au încălcat regimul de autoizolare. „Nu este vorba despre încălcarea regimului condiționată de niște necesități vitale, am avut și cazuri când persoanele s-au adresat la medicii stomatologi”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.

Ministra a venit cu un apel repetat către cetățeni: „Autozilați-vă, respectați acest regim, nu vă expuneți pe dvs și pe cei din jur riscului de contaminare cu Covid-19”.

Un caz similar a avut loc și într-un sat din Soroca. A fost nevoie să vină polițistul de sector ca să oblige persoana să stea în autoizolare, după ce a revenit de peste hotare.

Bilanțul pacienților cu diagnosticul confirmat de coronavirus a ajuns la 36 ieri. Tot ieri, în țară a fost înregistrat primul caz de deces din cauza Covid-19.

Marți, Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020.


Pub