Coronavirus // Cum funcționează justiția în condiții de carantină

Julieta Savițchi
19/03/2020

Instanțele de judecată, procurorii și avocații și-au redus activitatea doar la cazurile de urgență care nu pot fi amânate, în legătură cu pandemia de Covid-19. Examinarea mai multor dosare a fost amânată, cancelariile procuraturilor și instanțelor au anunțat comunicarea cu publicul doar în format electronic, iar mai mulți apărători i-au anunțat pe clienții lor că își sistează temporar activitatea și i-au rugat să ceară amânarea ședințelor de judecată.

Consiliul Superior al Magistraturii a recomandat conducerii și personalului instanțelor întreprinderea măsurilor suplimentare pentri evitarea răspândirii infecției cu coronavirus de tip nou, printre care examinarea dosarelor care nu pot fi amânate.

Potrivit unei dispoziții semnate de președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, magistrații vor examina cauzele care nu necesită participarea părților. De asemenea, vor fi examinate demersurile privind eliberarea mandatelor de arestare, autorizarea acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale de investigație, aplicarea măsurilor de protecție în cazurile de violență în familie, autorizarea spitalizării forțate și supunerii expertizei psihiatrice. În restul cazurilor, judecătorilor li s-a cerut amânarea ședințelor.

Conducerea Procuraturii Generale a dispus suspendarea activității de relații cu publicul și audiențelor, iar plângerile și petițiile să fie depuse doar în format electronic. Procurorilor li s-a recomandat să convină cu judecătorii în privința amânării examinării cauzelor, cu excepția celor în care figurează inculpați aflați în arest preventiv.

Și conducerea Uniunii Avocaților a anunțat suspendarea activității cu publicul și a comisiilor.

În cadrul ședinței din 18 martie, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova  a adoptat o Hotărâre prin care stabilește măsuri specifice în domeniul justiției în perioada instituirii stării de urgență. Astfel, a fost dispusă suspendarea termenelor de prescripție pe perioada declarării stării de urgență.

La fel, a fost dispusă suspendarea procedurilor de executare silită privind litigiile locative, urmărirea salariului și altor venituri, cu excepția documentelor executorii ce vizează încasarea pensiei alimentare.  

În perioada stării de urgență a fost suspendată executarea pedepselor penale non-privative de libertate, cum ar fi obligațiunea condamnatului de a se prezenta la oficiul de probațiune sau lucrările de muncă neremunerată în folosul comunității.

Pentru deținuții din penitenciare au fost suspendate întrevederile cu rudele și primirea coletelor. În schimb, deținuții vor avea dreptul la un număr dublu de convorbiri telefonice și vor mai putea să comunice cu rudele prin intermediul platformelor online, cu acordul conducerii penitenciarului.

Julieta Savițchi
19/03/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii