(video) Un bărbat din capitală, reținut cu heroină în valoare de peste 2 milioane de lei și o armă pneumatică

Un locuitor al capitalei, în vârstă de 52 de ani, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de contrabandă și comercializare a drogurilor. Heroina era camuflată și transportată prin contrabandă din Turcia, iar ulterior, vândută cu 3.000 de lei per gram.

Polițiștii și procurorii au documentat activitatea individului timp de patru luni, iar prin intermediul unui agent sub acoperire au fost efectuate achiziții de control. Suspectul a fost reținut în momentul în care primea un nou colet cu droguri în cantități deosebit de mari.

În cadrul efectuării percheziției corporale și la domiciliul individului, au fost depistate droguri de tip heroină (750 gr.), 9 pachețele în care se afla praf de culoare cafenie, predestinat amestecului cu heroina, pentru a obține o cantitate mai mare, cu masa de 1 kg, bani și o armă pneumatică pe care o deținea ilegal. Potrivit normelor legale, cantitățile de droguri confiscate constituie proporții deosebit de mari. Pe piața neagră, acestea puteau fi comercializate cu 2.250.000 lei.

Suspectul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și cercetat penal pentru „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare”. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.


Pub