(stop cadru) Aplauze în Parlament tuturor medicilor, după ce o persoană a fost vindecată de Covid-19

Un ropot de aplauze au primit ieri medicii de la deputați, după ce prim-ministrul a anunțat că o persoană s-a vindecat de coronavirus în spitalul de Boli Infecțioase Toma Ciorbă.

„Spre marea noastră bucurie avem o doamnă, care ieri a fost testată dublu negativ la Covid-19, ceea ce înseamnă că a fost tratată de medicii din RM, care merită tot respectul și atitudinea noastră”, a declarat Chicu.

Amintim că ieri Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020. Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină, interzicerea manifestațiilor publice.


Pub