Încă un pacient vindecat de coronavirus: Testul repetat a ieșit negativ

Încă un pacient a fost vindecat de coronavirus, iar peste câteva zile urmează să fie externat, a anunțat, astăzi, Nicolae Furtuna, șeful ANSP.

„Astăzi a fost testată repetat în laborator una din persoanele cu dinamică pozitivă și cu stare satisfăcătoare la care de asemenea este înregistrat un rezultat negativ și asta înseamnă că în următoarele zile, mâine, poimâine va fi externată”, a declarat Nicolae Furtuna

Astăzi au fost confirmate 6 cazuri noi de infectare cu Covid-19. Astfel, bilanțul a ajuns la 36.

Astăzi, primul deces de coronavirus a fost înregistrat în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

Parlamentul a instituit stare de urgență în Republica Moldova, pentru următoarele 60 de zile, adică din 17 martie 2020 și până în 15 mai 2020. Mai multe măsuri prevăzute în decizia Parlamentului au fost deja adoptate, cum ar fi restricționarea circulației, regim special de intrare-ieșire în țară, dar și a unui regim special de circulație în interiorul țării, introducerea măsurilor de carantină, interzicerea manifestațiilor publice.


Pub