Guvernul vine cu clarificări despre Starea de urgență: „Nu comportă alte restricții sau acțiuni”

PE SCURT

Premierul Chicu a venit cu clarificări legate de Starea de urgență declarată ieri, 17 martie. Potrivit acestuia, Starea va avea un termen de 60 de zile, adică până la 15 mai. Mai mult, a anunțat că statul va acorda suport economiei prin măsuri fiscale și stimulatorii. Vor fi relaxate politicile de creditare și va fi amânat termenul de plată a impozitului pe venitul persoanelor juridice pe trimestrul I, 2020. Totodată, termenul de raportare și plata IVPJ pentru perioada 2019 nu va fi revăzut.

Starea de urgență din țară le va permite autorităților să plafoneze prețurile la anumite produse dacă agenții economici vor ridica prețurile. Declarația îi aparțile președintelui Igor Dodon.

PE LUNG

UPDATE. 18:00.

După ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19 de pe 18 martie, Dodon a declarat că nu există premise la această etapă de majorare a prețurilor la produsele alimentare de strictă necesitate. Opriți această speculație. În caz contrar, în cadrul Stării de urgență, noi vom fiind nevoiți să purcedem la plafonarea prețurilor la unele produse de strictă necesitate, a declarat Dodon.

Clarificări despre Starea de urgență

În funcție de evoluția evenimentelor, termenul de valabilitate a Stării de urgență poate fi redus. Hotărârile și Legea 212 cu privire la declarea Stării de urgență le poți citi aici.

Premierul accentuează faptul că „instituirea Stării de urgență permite autorităților să întreprindă rapid măsurile necesare, dar nu comportă în sine alte restricții sau acțiuni, decât cele stabilite prin decizii ale CSE.

La această etapă sunt în vigoare deciziile Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Orice decizie a autorităților publice, inclusiv locale, care depășește limitele stabilite prin deciziile CNESP sau CSE, este ilegală.

Vă reamintim că este sistată până la 1 aprilie 2020 activitatea de comerț a unităților comerciale cu amănuntul, cu excepția, produselor alimentare, produselor farmaceutice și a produselor petroliere; activitatea piețelor comerciale de orice profil; activitatea Centrelor de reabilitare/recuperare, inclusiv balneosanatoriale; activitatea unităților de alimentație publică, în localurile și în spațiile amenajate/autorizate ale acestora, cu excepția activităților de preparare și distribuire a produselor în regim catering.

De asemenea, este sistat traficul aerian în toate țările lumii (cursele comerciale), dar și traficul internațional feroviar de pasageri, accesul cetățenilor străini pe teritoriul RM, cu excepția persoanelor cu acreditare diplomatică, celor cu reședință în RM și persoanelor care însoțesc mărfuri. Restricția nu se aplică persoanelor străine, care deja se află pe teritoriul Republicii Moldova.

Premierul Chicu menționează că nu este restricționată activitatea tuturor întreprinderilor de producere. Activitatea acestora va avea loc cu respectarea normelor sanitare recomandate de autorități. Se permite activitatea comercială bazată pe livrarea produselor online, transportul public și cel interurban, comerțul en-gros, activitatea băncilor, alimentația publică prin sistemul catering (livrare directă consumatorilor), lucrările de construcție, inclusiv la stația de epurare Chișinău.

Va fi afectată economia mondială și, implicit, pe cea națională a RM. Va fi impact negativ asupra agenților economici și bugetului public. Statul prin măsuri fiscale și stimulatorii va acorda suport economiei. Vor fi relaxate politicile de creditare, vom amâna termenul de plată a impozitului pe venitul persoanelor juridice pe trimestrul I, 2020. Celelalte impozite urmează a fi raportate și achitate în termenii prevăzuți de legislație. Totodată, termenul de raportare și plata IVPJ pentru perioada 2019 nu va fi revăzut.

Chicu spune că vacanța elevilor a fost prelungită cu încă o săptămână și există probabilitatea să mai fie extinsă. Dacă până vineri constatăm o diminuare a numărului de cazuri înregistrate, vom examina posibilitatea revederii unor decizii ale CNESP. În special, în privința activității unităților de comerț cu amănuntul.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.