09:32:25 19.04.2024
Stiri

VIDEO // PRIMUL DECES de COVID-19, înregistrat în R. Moldova: Femeia a stat acasă, în Bălceana, o săptămână până a fi internată la spital

Social 18.03.2020 09:02 Vizualizări8307 Autor: Ziarul National
VIDEO // PRIMUL DECES de COVID-19, înregistrat în R. Moldova: Femeia a stat acasă, în Bălceana, o săptămână până a fi internată la spital


O femeie de 61 de ani din satul Bălceana, raionul Hâncești, a decedat astă-noapte la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” (SCR), după ce medicii de acolo au luptat patru zile pentru a o trata de COVID-19.

Aceasta este prima victimă a noului coronavirus care decedează în R. Moldova.

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că este vorba de cea de-a doua doamnă internată la SCR, care suferea de boli cronice, precum hipertensiune de gradul 2 și diabet zaharat de tip 2.

Anatol Ciubotaru, directorul SCR, a raportat în această dimineață că femeia bolnavă de COVID-19 a făcut stop cardiac la ora 2.45, după ce în ultimele două zile a fost conectată la respirație asistată.

Aceeași sursă a precizat că, după ce a revenit din Italia, femeia a stat o săptămână în satul care a fost plasat acum în carantină și în care au fost deja confirmate cel puțin șase cazuri de COVID-19.

Femeia revenise din Padova, Italia, iar pe 11 martie a fost internată inițial la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, cu infecție respiratorie acută și cu pneumonie bilaterală, iar în data de 15 martie starea ei s-a agravat, pacienta fiind transferată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.

CITIȚI și ZECE cazuri de COVID-19 în raionul Hâncești: Asistentul medical din Bălceana s-a îmbolnăvit de la femeia revenită din Italia și și-a infectat ulterior propria familie

Potrivit lui Ciubotaru, cea de-a doua femeie internată la SCR (prima persoană confirmată cu noul coronavirus, raportată pe 7 martie - n.r.) se simte bine și în maximum două zile ar putea fi externată.

În total, în R. Moldova există, pe moment, 30 de cazuri de COVID-19 și 76 de persoane suspecte, inclusiv 14 copii.

Viorica Dumbrăveanu a anunțat că 25 de persoane din cele confirmate cu noul coronavirus sunt internate la Spitalul „Toma Ciorbă”, iar starea sănătății a două dintre ele este gravă. Doi minori, internați cu COVID-19 la un spital pentru copii, au o stare medie a sănătății.

Ministra a ținut să ofere drept exemplu de responsabilitate ultimul caz de COVID-19, confirmat ieri în R. Moldova. Este vorba de o persoană care s-a întors din Italia și s-a autoizolat de rude. Aceasta nu a contactat cu nimeni, mâncarea îi era adusă și lăsată în poartă, iar după câteva zile au apărut simptomele caracteristice noului tip de coronavirus, care este „periculos și cu efecte imprevizibile”.

Menționăm că cele mai multe persoane din R. Moldova infectate cu COVID-19 au vârste între 60 și 69 de ani - 9 persoane, urmând cele cu vârste între 50 și 59 de ani - 6 persoane, între 30 și 39 de ani - 5 persoane, între 40 și 49 de ani - 4 persoane, între 20 și 29 de ani - 3 cazuri, între 10 - 19 ani - două persoane și un copil din categoria de vârstă 0 - 9 ani.

Optspreceze dintre cazuri au fost confirmate la persoane care s-au întors din Italia, Marea Britanie, Franța și Elveția, iar 12 sunt cu transmitere locală.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md