13:49:09 25.04.2024
Stiri

Purcari: A omorât două persoane, la distanță de un an, și a îngropat cadavrele în grădina casei proprii. Cum au ieșit crimele la iveală

Social 18.03.2020 10:35 Vizualizări1324 Autor: Ziarul National
Purcari: A omorât două persoane, la distanță de un an, și a îngropat cadavrele în grădina casei proprii. Cum au ieșit crimele la iveală
Poză simbol


A omorât un consătean și l-a îngropat în grădina din spatele casei, iar peste un an același scenariu s-a repetat. Crimele au ieșit la iveală după ce bărbatul care l-a ajutat în primul caz să scape de cadavru s-a adresat la poliție să-i caute tatăl. Părintele lui s-a dovedit a fi cea de-a doua victimă a cuțitarului din Purcari, raionul Ștefan Vodă.

Procuratura Generală anunță că uUn locuitor al satului Purcari a fost condamnat la 22 de ani și jumătate de închisoare pentru un dublu omor, iar consăteanul acestuia – la 3 ani închisoare pentru favorizarea infracțiunii.

Prima crimă a avut loc în luna august 2018, când cei doi inculpați, împreună cu un alt consătean, au consumat alcool în gospodăria unuia dintre aceștia. După o ceartă, unul dintre indivizi l-a luat la pumni pe musafir, după care l-a înjunghiat mortal cu un cuțit de bucătărie. Pentru a ascunde urmele crimei, insul l-a rugat pe celălalt musafir să-l ajute să ascundă cadavrul. Acționând de comun acord, cei doi au legat corpul neînsuflețit al victimei cu o sârmă și l-au îngropat în grădina din spatele casei.

Peste aproximativ un an, istoria s-a repetat, însă de această dată victimă a acțiunilor criminale ale inculpatului a devenit chiar tatăl celui care l-a ajutat anterior să ascundă urmele crimei și să tăinuiască primul omor. Astfel, după o beție la domiciliul inculpatului, victima a fost înjunghiată mortal, cadavrul acesteia la fel fiind legat cu o sârmă și îngropat în grădina casei.

Crimele au ieșit la iveală în septembrie 2019, când celălalt inculpat s-a adresat la poliție pentru a-i fi găsit tatăl, care era de negăsit mai bine de o lună. Cadavrul tatălui acestuia a fost găsit îngropat în grădina consăteanului, tot atunci fiind descoperit și cadavrul primului bărbat ucis, pe care chiar el l-a ajutat să îl ascundă.

Sentința este cu drept de atac.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md