OMS: Țările din Europa, epicentrul pandemiei, ar trebui să ia măsuri mai ”curajoase”

Țările din Europa ar trebui să ia măsurile cele mai “curajoase” posibil pentru a încerca să oprească sau să încetinească epidemia maladiei Covid-19 provocată de noul coronavirus, a declarat marţi responsabilul OMS pentru Europa, citat de Reuters și AFP.

Foto: Pro TV

“Europa este epicentrul primei pandemii de coronavirus şi fiecare ţară, fără excepţie, trebuie să ia măsurile cele mai curajoase pentru a stopa sau încetini ameninţarea virusului”, a afirmat Hans Kluge, şeful secţiunii Europa a instituţiei în cadrul unei conferinţe de presă online pentru media.

Luând cuvântul după o videoconferinţă cu reprezentanţii ministerelor sănătăţii din regiune, Kluge s-a declarat “foarte fericit” să vadă Marea Britanie intensificându-şi recomandările în materie de distanţare socială şi a cerut tuturor ţărilor să lucreze împreună şi să înveţe unele de la altele, potrivit Agerpres.

“Sunt vremuri fără precedent”, a exclamat reprezentantul OMS, insistând că “este important ca ţările să lucreze împreună, să înveţe unele de la altele şi să-şi armonizeze eforturile”.

OMS Europa, care acoperă zone de la Atlantic la Pacific, cuprinde 53 de ţări variate ca întindere şi dezvoltare, inclusiv Rusia, Andorra, Germania sau Tadjikistan.

“Fiecare ţară este diferită”, a subliniat totodată Kluge, insistând asupra faptului că răspunsurile trebuie să fie ajustate potrivit realităţilor naţionale.

În faţa “crizei sanitare mondiale majore a epocii noastre”, OMS a cerut luni să se efectueze “un test pentru fiecare caz suspect” de noul coronavirus.

Epidemia a făcut deja peste 7.000 de morţi în lume.

Există de acum mai multe cazuri şi decese în restul lumii decât în China, a amintit OMS Europa, o regiune unde explozia numărului de bolnavi determină statele să-şi izoleze populaţiile.

Potrivit directorului OMS Europa, regiunea este totodată “alertată şi în gardă”, subliniind că măsuri au fost angajate peste tot în regiune.

Uniunea Europeană a anunţat luni închiderea frontierelor sale externe pentru a stăvili propagarea coronavirusului.

Franţa şi cei 67 de milioane de locuitori ai săi au început marţi la amiază o izolare generală, după Italia şi Spania.

Sursa: Agerpres


Pub