(video) 29 de cazuri, confirmate cu Covid-19. O persoană se află în stare gravă

Până astăzi au fost confirmate 29 de cazuri cu Covid-19, în Republica Moldova, a anunțat ministra Sănătății Viorica Dumbrăveanu.

Foto: UNIMEDIA

„Avem 29 de cazuri. 15 sunt de import, 14 sunt transmitere locală. Pe parcursul zilei de astăzi în baza testelor efectuate avem 6 cazuri noi, 2 sunt de import la persoanele care au revenit din Marea Britanie, iar 4 de transmitere locală”, a spus ministra.

„Toate sunt spitalizate, starea pacientei care a fost transferată de la Toma Ciorbă la spitalul Republican este critică și sperăm să reușim să salvăm viața. Doamna care se află în stare critică a contaminat și soțul, care este internat și dumnealui la Institutul Toma Ciorba”, a mai declarat ministra.

Primul caz de coronavirus în Republica Moldova a fost înregistrat pe 7 martie 2020, fiind vorba de o femeie revenită din Italia. Ulterior au fost înregistrate alte 8 cazuri de infectare cu coronavirus la persoane revenite din Italia, țară afectată masiv de virus de tip nou, Covid-19.

Pe 14 martie, autoritățile au anunțat teste pozitive pentru alte două persoane revenite din Marea Britanie și Franța, dar și un caz de transmitere locală, în total, bilanțul celor infectați cu coronavirus în Moldova ajungând la 12.

Pe 13 martie, Guvernul a declarat Cod Roșu de epidemie cu coronavirus. Totodată, Cabinetul de miniștri a decis ca slujbele în biserici să fie interzise pentru două săptămâni.

De luni, și Piața Centrală din capitală va fi închisă, pentru o perioadă nedeterminată.

De asemenea, Moldova va sista toate zborurile din Europa, începând cu 16 martie ora 00:00.


Pub