(video) Guvernul a decis: Alegeri în timpul „stărilor de urgență” și competențe mai mari pentru Comisia Extraordinară

Guvernul a aprobat astăzi modificări la proiectul de lege privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, oferind astfel mai multe competențe Comisiei Naționale Extraordinare, dar și Parlamentului, care va putea în așa situații să adopte legi organice. Mai mult decât atât, Guvernul a decis să permită desfășurarea de alegeri în timpul stărilor de urgență, iar anularea acestora a fost lăsată la latitudinea Comisiei Extraordinare, în funcție de fiecare situație în parte.

Doar ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, s-a opus prevederii care permite desfășurarea alegerilor în cazul când în țară va fi decretată stare de urgență.

„Considerăm că starea de urgență se determină reieșind de niște circumstanțe de fapt și de drept existente care în primul rând reprezintă un risc pentru sănătate publică și pentru stat context în care considerăm că în perioada vizată sunt inadmisibile organizarea alegerilor, mai ales că este unul dintre riscurile primordiale pentru sănătate publică”, a declarat ministra.

Ministrul Justiției Fadei Ngacevschi, însă, a specificat că alegerile ar putea fi organizate, dar cu măsuri de siguranță sporite.

„În perioada urgențelor au fost desfășurate alegeri de exemplu pe teritoriul Franței ,este nevoie de a lua măsuri suplimentare în același timp Comisia Situații Excepționale poate interveni și dacă constată că există un risc extrem de mare atunci ea poate bloca, însă norma dată este o normă generală instituționalizată fara a ține cont de specificul situației excepționale și stabilește că nu este posibil de făcut alegeri doar nu în toate cazurile trebuie să fie îngrădit dreptul fundamental de a alege și de a fi ales, respectiv Comisia Situații Excepționale va putea să gestioneze situația asta”, a declarat Nagacevschi.


Pub