Coronavirus // Republica Moldova își închide hotarele terestre și sistează cursele aeriene

Cornelia Cozonac
15/03/2020
CIJM

Republica Moldova își închide de marți, 17 martie, toate frontierele terestre și sistează toate cursele aeriene, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate. „Sunt măsuri drastice și cu efect inclusiv economic. În funcție de modul în care ne mobilizăm săptămâna viitoare depinde dacă această epidemie va lua amploare în Republica Moldova sau o vom putea stăpâni”, a spus premierul Ion Chicu.

Premierul Chicu a mai spus că guvernul va repatria de la Viena,  cu o cursă charter, pasagerii a două autocare cu moldoveni, care au fost blocate la granița Austriei cu Ungaria din cauza restricțiilor de circulație. “Organizăm, dar n-o să achităm”, a spus Chicu. Costurile urmează a fi suportate de compania de transport auto. Primul ministru a acuzat compania și pasagerii de iresponsabilitate, precizând că cele două autocare au pornit din Trento, Italia, pe 13 martie, când se știa deja despre decizia Ungariei și altor țări de a-și închide granițele pentru străini.

Guvernul a amenințat cu sancțiuni companiile de transport auto de pasageri care nu respectă restricțiile de circulație, reamintind cetățenilor că au intrat în vigoare pedepse mai aspre pentru cei care încalcă măsurile antiepidemice.

Până la 15 martie, numărul cazurile de contaminare cu noul coronavirus în R. Moldova a ajuns la 12, trei pacienți fiind în stare critică. Alți 27 de pacienți cu suspiciune de COVID-19 sunt internați în spital și se află în așteptarea rezultatelor analizelor. Două dintre cazurile de contaminare cu noul coronavirus sunt de transmitere locală și ambele au fost confirmate sâmbătă, a declarat duminică ministra sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Ministra a precizat că un bărbat a fost infectat de soția sa revenită recent din Italia, iar o femeie gravidă a fost infectată de soacra sa, la fel revenită din Italia.  Persoanele infectate cu COVID-19 domiciliază în Florești, Chișinău, Basarabeasca, Grătiești (Chișinău), Soroca, Hâncești, Râșcani și Cahul, a mai precizat ministra Dumbraveanu. 

 

Sursă colaj: Euroactiv.ro 

Cornelia Cozonac
15/03/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii