Inspector vamal, reținut pentru mită. A permis intoducerea ilegală în țară a trei automobile înmatriculate în Lituania

Un inspector al Postului vamal Sănătăuca a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, fiind suspectat de pretindere și primire de mită.

Foto: PSnews

Potrivit unui comunicat al CNA, inspectorul ar fi cerut suma 300 euro de la un şofer pentru a nu include în baza de date a Serviciului Vamal informația cu privire la introducerea ilegală din Ucraina în Republica Moldova, prin regiunea transnistreană, a trei automobile cu numere de înmatriculare lituaniene.

Astfel, după ce a fost denunţat, suspectul a fost prins în flagrant în momentul în care primea a două tranșă, în valoare de 100 euro din suma pretinsă, alţi 200 de euro fiindu-i transmişi anterior.

Suspectul este reţinut pentru 72 de ore.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324, corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4 000 la 6 000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani, în cazul în care va fi găsit vinovat.


Pub