(video) Viorica Dumbrăveanu: Testele pentru coronavirus propuse de clinicile private nu dau garantie 100%

Ministra Sănătății a venit astăzi, în cadrul unui briefing de presă, cu o recomandare pentru cetățeni, și anume, să evite testele rapide pentru depistarea infecției cu coronavirus din clinicile private.

În contextul primelor cazuri de coronavirus confimate în țară, câteva instituții private au anunțat deja că au în stoc testele pentru depistarea infecției de tip Covid-19. Ministra a declarat, totuși, că cea mai eficientă metodă este cea de la Agenția Națională de Sănătate Publică.

„Nici nouă, ca autoritate centrală, cu laborator care este acrediat de Organizația Mondială a Sănătății, nu ni se recomandă testele rapide, care iau amploare și se face publiciitate și se propun în vânzări. Testele rapide sunt ineficiente, ele nu dau garanție de 100% despre prezenta infecției de coronavirus, chiar daca este negativ, testul rapid, OMS pune accent, daca persoana întrunește definiția de caz, trebuie să treaca testele de laborator. Nu recomandăm aceste teste care se fac și în clinici private și aici vom decide ce poziție o să o luăm. Nici noi ca autoritate centrală nu toate testele care se propun le acceptăm, luăm ca bază pentru laborator doar testele care sunt autorizate, care dau garanție de 100%, și acesta este un element esențial. Pentru cei care întreabă și spun că li s-a solicitat 2000 de lei, sau de 680 de lei, probele se prelevează doar la instituțiile medico-sanitare publice strategice și se prelucrează doar la laboratorul acrediat de OMS, care este procesul de la ANSP”, a declarat ministra Sănătății.

Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate 4 cazuri și 30 de suspecți, printre care 9 copii.


Pub