Tratamentul afecțiunilor glandei tiroide, la Spitalul Repromed+

Noduli la tiroidă. Multe persoane intră în panică la un asemenea diagnostic. Nodulii tiroidieni reprezintă de fapt o creștere anormală la nivelul tiroidei. Este o patologie foarte frecventă, afectând până la 50% din populație. Adesea aceştia sunt descoperiți întâmplător la palpare sau în timpul unei ecografii. La Spitalul Repromed+, pacienții beneficiază de toate condiţiile necesare pentru diagnosticarea afecțiunilor glandei tiroide, tratamentul acestora, chirurgical și nechirurgical, şi de îngrijire postoperatorie în condiții de maximă siguranță.

Foto: Repromed

Elena Corduneanu a dezvoltat un nodul în regiunea cervicală, ce a impus intervenția chirurgicală. Decizia echipei multidisciplinare de medici de la Spitalul Repromed+, care a examinat pacienta, a fost îndepărtarea nodulului și urmarea unui tratament de substituție cu hormoni tiroidieni.

Elena Corduneanu, pacientă: “Eu sunt din România, dar lucrez în Italia. În una din zile, uitându-mă în oglindă am văzut că sunt umflată aici la gât. Am mers la medicul de familie, care mi-a indicat nişte analize, inclusiv ecografie. În urma investigaţiilor, medicul mi-a zis că am un nodul de aproape 5 cm. Din fericire, era unul benign. Nu am vrut să fac nimic în Italia. Am revenit acasă, şi am rugat-o pe fiica mea să ia legătura cu Spitalul Repromed+ din Chişinău. Eu am o nepoţică de 15 ani, care a avut o problemă la coloană, purta un corset, şi a venit aici la Spital şi a făcut o intervenţie care a decurs foarte bine şi acum nu mai poartă corset. Respectiv, am prins şi eu o încredere în medicii de aici şi am zis că trebuie să merg şi eu la Chişinău. În urma consultaţiei cu medicii specialişti s-a decis că este necesară înlăturarea nodulului. Sunt a doua zi după intervenţie şi mă simt foarte bine. Nu am cuvinte, îmi vine să plâng, cu ochii în lacrimi vă zic că sunt aici tratată ca o principesă. Tot personalul e atent cu mine. Sunt extrem de recunoscătoare că am ajuns la Spitalul Repromed+.”

Mariana Bujac, medic chirurg-endocrinolog, a condus echipa de medici specialiști din cadrul Spitalului Repromed+, care a realizat intervenția de înlăturare a nodulului pentru Elena Corduneanu.

“Pacienta s-a adresat cu o problemă destul de des întâlnită şi anume o formaţiune nodulară apărută în regiunea cervicală. La examenele ultrasonografice s-a depistat un nodul destul de mare în regiunea lobului stâng al glandei tiroide. A fost nevoie de investigaţii suplimentare cum ar fi biopsia şi tomografia computerizată pentru că nodulul era foarte mare şi era nevoie să depistăm dacă nu are concreştere cu alte formaţiuni învecinate. După puncţie şi tomografie s-a decis efectuarea intervenţiei chirurgicale.”, a precizat dr. Mariana Bujac.

Când trebuie operați nodulii glandei tiroide?

“Nodulii tiroidieni nu tot timpul trebuie operaţi, totuşi, în anumite cazuri, este necesară înlăturarea pe cale chirurgicală a acestora. Atunci când este vorba de cancer sau suspecţie majoră la cancer, atunci când este vorba de un defect cosmetic din cauza nodulului foarte mare şi atunci când pacientul are anumite incomodităţi ca de exemplu dereglări de deglutiţie, voce răguşită etc. Alte cazuri când este nevoie de intervenţie chirurgicală este guşa toxică difuză asociată cu tireotoxicoză atunci când pacientul mult timp nu răspunde tratamentului medicamentos. Şi aşa numiţii noduli tireotoxici sau cum se spune în popor noduli fierbinţi, la fel trebuie înlăturaţi chirurgical.

În dependenţă de natura histologică a nodulilor se efectuează hemiterectomie, când se înlătură jumătate de glandă sau lobectomie când doar un loc cu nodul este înlăturat. Tiroidectomie totală - atunci când se înlătură toată glanda tiroidă. Iată aceste tipuri de intervenţii se efectuează în cadrul Spitalului Repromed+.”, a precizat dr. Mariana Bujac.

Cum apar nodulii tiroidieni?

„Cauzele exacte care duc la apariţia nodulilor tiroidieni nu sunt cunoscute. Există totuși câțiva factori considerați implicați, printre care: stresul, carența de iod, expunerea la radiații, dereglări hormonale cu perturbarea controlului hipotalamo hipofizar sau predispoziția genetică etc.“, a subliniat dr. Mariana Bujac.

În caz de prezență a nodulilor glandei tiroide, este necesară consultația medicului endocrinolog sau chirurg-endocrinolog pentru stabilirea diagnosticului și tratamentului.

Programează-te pentru o consultaţie la 022 955 500 şi vei avea la dispoziţie o echipă multidisciplinară cu care să discuţi şi să soluţionezi problema ta medicală.

http://repromed.md/


// console.log('no ads situation')