Captură de muniții, la Tiraspol. Un bărbat se plimba prin parc cu o geantă cu 2 mii de cartușe de calibru mare

În baza unor informații operative, milițienii din Tiraspol au capturat ieri, 11 martie 2020, un bărbat care purta cu sine o geantă cu 1979 de cartușe de calibru 5,45 mm, fiind în stare de ebrietate.

Foto: mvdpmr.org

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, rezident al orașului Tiraspol, a fost reținut într-un parc din centrul orașului.

La întrebarea de unde a obținut munițiile, acesta a dat un răspuns banal: „le-am găsit”.

Pe parcursul nopții, bărbatul a fost plasat în Centrul de Dezintoxicare de la postul de miliție. Cartușele au fost confiscate în prezența unei comisii formate din patru reprezentanți ai forțelor comune de menținere a păcii din Tiraspol.

Bărbatul nu este la prima abatere de la lege, acesta a fost condamnat penal de mai multe ori. De această dată, el va fi tras la răspundere pentru apariția într-un loc public în stare de ebrietate. De asemenea, el urmează să răspundă și pentru păstrarea ilegală și transportarea munițiilor. El riscă până la trei ani de închisoare.


Pub