Adunarea generală a judecătorilor, amânată din cauza situației epidemiologice

Adunarea generală a judecătorilor, programată pentru data de 13 martie, 2020, nu va avea loc. Evenimentul a fost amânat pe o perioadă ulterioară, în funcție de evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, informează CSM într-un comunicat de presă.

Foto: Crime Moldova

Decizia se bazează pe hotărârea nr. 6 din 10 martie 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, privind evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19, prin care s-a interzis organizarea și desfășurarea în perioada 11 martie - 01 aprilie 2020 a manifestărilor/măsurilor/întrunirilor în masă cu participarea unui număr mai mare de 50 de persoane.

Chiar dacă hotărârea admite excepții, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a considerat oportun de a transfera activitatea respectivă pe o perioadă ulterioară în funcție de evoluția situației epidemiologice a infecției COVID-19.

Prin urmare, Adunarea generală a judecătorilor nu va avea loc la data programată.

Menționăm că la data de 10 martie 2020, toate manifestațiile publice au fost anulate din cauza evoluției situației epidemiologice a infecțiilor cu noul coronavirus.

Până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost confirmate 4 cazuri și 30 de suspecți, printre care 9 copii.


Pub