România: Florin Cîţu şi-a depus mandatul de prim-ministru desemnat

Florin Cîţu şi-a depus mandatul de premier desemnat, informează Administrația Prezidențială a României într-un comunicat de presă.

Foto: Ministerul de Finanțe

Potrivit sursei citate, preşedintele Klaus Iohannis a luat act de această decizie şi urmează să facă o declaraţie de presă în cursul serii.

„Domnul Florin Vasile Cîțu și-a depus astăzi mandatul de prim-ministru desemnat. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a luat act de această decizie și urmează să facă o declarație de presă în cursul acestei seri”, se arată într-un comunicat de presă.

La scurt timp, Florin Cîțu a venit cu un mesaj pe pagina sa de Facebook:

„Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemant Președintelui României. Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile. Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru. Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi. Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi”

Cîțu a anunțat că rămâne să conducă în continuare ministerul Finanțelor din România: „Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează.”

Anunţul a fost făcut timp cu puţin înainte de începerea şedinţei de plen în care Guvernul Cîţu urma să primească votul de învestitură.

Cîțu renunță la mandat la doar două săptămâni după ce a fost desemnat de Klaus Iohannis la postul de premier.


Pub