(doc) Coronavirus în RM: Amendă de până la 50 mii de lei sau 3 ani de închisoare, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire

Persoanele care nu vor respecta măsurile de prevenire sau combatere a bolilor epidemice vor fi amendate cu până la 50 mii de lei sau 3 ani de închisoare. O decizie în acest sens a fost luată la ședința Guvernului de astăzi.

Foto: UNIMEDIA

„În acest stadiu al evoluției epidemiei, măsurile cele mai agresive pot fi justificate pentru a limita propagarea virusului. În acest context, se propune înăsprirea sancțiunii de la art. 215 [Răspândirea bolilor epidemice], astfel încât nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli se vor pedepsi (pedeapsa maximă) cu amendă în mărime de până la 1000 unităţi convenţionale (până la suma de 50000 de lei) sau cu închisoare de până la 3 ani. Aceleași fapte care au cauzat din imprudență vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau decesul persoanei se vor pedepsi (pedeapsa maximă) cu închisoare de până la 7 ani”, se arată în proiect.

Coronavirus în RM by UNIMEDIA on Scribd

Iată declarațiile ministrului de Justiției, Fadei Nagacevschi, după ședința Guvernului.

Pe 10 martie au fost confirmate încă două cazuri de coronavirus, iar după acest anunț, moldovenii au luat cu asalt supermarketurile, golind rafturile cu produse alimentare.

Primul caz de coronavirus a fost confirmat pe 7 martie în Republica Moldova, fiind vorba despre o femeie venită din Italia.


Pub