(video) Șase cazuri noi suspecte de coronavirus: Persoanele au fost aduse de la punctele de trecere a frontierei și internate la Spitalul Toma Ciorbă

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a anunțat informații actualizate despre situația privind coronavirusul. „La moment, 6 persoane adulte, aduse de la punctele de trecere a frontierei terestre și aeriene, sunt internate la Spitalul Toma Ciorbă, fiindu-le prelevate probele de sânge”, a informat Viorica Dumbrăveanu.

„Cele 6 persoane sunt suspectate că ar fi infectate cu noul tip de coronavirus, iar autoritățile vor anunța rezultatele testelor după ce vor fi efectuate probele pentru diagnostic și probele de verificare, pentru a avea certitudinea vizavi de starea acestor persoane. Starea lor este ușoară, medie, nu a fost simptomatică gravă”, a precizat ministra Sănătății.

Toate aceste persoane au revenit din zonele de risc, iar printre ele nu sunt copii. Transportarea bolnavilor se efectuează cu ajutorul ambulanțelor, fără a exista alte cerințe speciale în acest sens. „Clar că depinde de starea de sănătate a persoanei și în mod obligatoriu sunt necesare echipamente de protecție individuale utilizate de personalul medical”, a specificat oficiala.

Măsurile de precauție se referă la toate persoanele care vin în Moldova din regiunile afectate: „Nu doar din Italia au provenit, ne referim și la Germania, Franța. Toate persoanele cu febră sunt transportate la Toma Ciorbă”.

Totodată, ministra a anunțat că va fi modificat formatul fișelor epidemiologice și vor urma și anumite sancțiuni administrative care pot fi aplicate persoanelor care „denotă o atitudine neconștiincioasă față de riscul la care se expun și pe sine și pe cei din jur”.

Până acum, a fost confirmat oficial un caz de infectare cu coronavirus, fiind vorba despre o persoană venită din Italia, fiind spitalizată direct de la aeroport.

Autoritățile inteționează să restricționeze tranzitul țării noastre de către cetățeni străini ce vin din zone afectate masiv de coronavirus. De asemenea, ar putea fi modificată legea privind tragerea la răspundere a celor care mint la frontieră și introduc, intenționat, date eronate în fișele medicale.


Pub