Un vicespicher anunță că procurorul general ar putea veni marți la ședința Parlamentului pentru a cere ridicarea imunității în privința anumitor deputați: „După calculele mele, sunt minimum trei...”
Procurorul general Alexandr Stoianoglo au putea merge marți, pe 10 martie curent, la ședința Parlamentului, pentru a cere ridicarea imunității în privința unor deputați.
Anunțul a fost făcut astăzi de către vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari, într-o conferință de presă, cu referire la anumite discuții de pe culoare.
„S-a zvonit intens că poate să vină mâine procurorul general să ceară ridicarea imunității. Sunt mai mulți deputați care merită acest lucru, din punctul meu de vedere. Despre dosarul privind furtul miliardului, s-a vorbit despre dosarul privind coruperea deputaților, mai este dosarul care vizează Casa Presei, cunoaștem cine-i vizat acolo... Calculele mele arată că minimum trei deputați, foști colegi de la PD, merită să le fie ridicată imunitatea”, a declarat Slusari, la Parlament.
Vicepreședintele Parlamentului dezabrobă „stilul asiatic” de a conduce Parlamentul, dar și R. Moldova în general, după ce conducerea Legislativului a decis astăzi, în numai 10 minute, să convoace pentru marți o ședință în plen a deputaților, pe motiv că ar mai rămas „șase-șapte subiecte” de pe ordinea de zi de la ședința de vinerea trecută care nu au fost dezbătute.
Slusari afirmă că acestea nu sunt de „importanță vitală” pentru R. Moldova, puteau să aștepte „două-trei zile”, de aceea opoziția poate avea parte de „surprize” la ședința de mâine a Parlamentului, cum ar fi „schimbarea componenței Guvernului” sau eventuala vizită a procurorului general.
„Posibil pentru coaliția PD - PSRM repartizarea comisiilor permanente, care este unul dintre subiectele propuse mâine, prezintă un interes major, deoarece ei nu pot controla plenar, pe moment, Comisia juridică, pentru numiri și imunități, controlează cu scârț Comisia pentru economie, buget și finanțe... Vor să elimine oamenii care nu sunt de-acord cu ei”, a mai spus deputatul PPDA.
Premierul Dorin Recean: „Chin, suferință și deznădejde – asta au simțit sute de mii de oameni nevinovați de toate etniile în timpul foametei organizate de autoritățile sovietice din anii 1946 - 1947”
Sâmbăta dedicată victimelor foametei organizate de regimul stalinist: „În doar nouă luni, peste 123 de mii de oameni au fost omorâți prin înfometare. Puterea sovietică le-a interzis oamenilor să vorbească despre foamete. Să nu uităm această tragedie”
FOTO // Zeci de cetățeni și aleși locali din Cimișlia, în sprijinul PNL la alegerile europarlamentare. Adrian Dupu: ,,PNL va fi la fel vocal și consecvent în susținerea R. Moldova în Parlamentul European"