(update) Autobuzul cu moldoveni, blocat la vamă: Au fost identificați trei pasageri cu subfebrilă; Nu prezentau simptome de coronavirus

(update 10:49) Poliția de Frontieră informează că la ora actuală nu este blocat niciun autocar în punctele de trecere a frontierei de stat.

Foto: UNIMEDIA

„Precizăm că astăzi, la ora 06:20, în punctul de trecere Leușeni au fost identificati trei pasageri ai rutei Italia-Moldova, care prezentau stare subfebrilă.

Conform procedurii standard de operare, persoanele au fost izolate față de ceilalti călători și anunțat serviciul de urgență 112. S-a constatat ca persoanele nu prezentau simptomele bolii și s-au permis să plece, însă cu condiția ca vor fi monitorizate de la domiciliu.

La fel, toți cei 35 de pasageri au completat fișele epidemiologice pentru verificările suplimentare de către personalul medical”, a declarat ofițera de presă a Poliției de Frontieră, Raisa Novițchi, pentru UNIMEDIA.

(10:32) Un autobuz cu moldoveni din Italia, blocat la vamă. Unii pasageri au simptome de coronavirus. Despre asta scrie premierul Ion Chicu pe pagina sa de Facebook.

„Probabilitatea apariției unor cazuri noi este foarte mare. Actualmente, la un punct terestru de trecere a frontierei de stat, este examinat/blocat un autobuz cu pasageri din Italia, în care se află persoane cu simptome caracteristice acestei boli. Vom veni ulterior cu informații detaliate privind acest caz”, se arată în postarea sa.

Amintim că în această dimineață la Guvern a avut loc o ședință în acest sens, după ce ieri o moldoveancă a fost diagnosticată cu coronavirus.


Pub