Crimă în Ialoveni din cauza unui telefon: Un bărbat, omorât de un consătean

Crimă ieșită din comun în raionul Ialoveni. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost omorât pentru un telefon. Grozăvia a avut loc ieri seara, iar oamenii legii au fost alertați de un consătean.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit poliției, veniți la fața locului, medicii nu au putut altceva decât să constate decesul. Legiștii spun că pe corpul victimei sunt urme de moarte violentă. Bărbatul ar fi fost lovit de mai multe ori cu un obiect dur.

La scurt timp, forțele de ordine au prins un suspect, tot din aceeași localitate.

Acesta a recunoscut vina, iar conflictul ar fi pornit de la un telefon mobil, iar victima a fost lovită cu un obiect din lemn.

Bănuitul, în vârstă de 47 de ani a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, riscă detenție de până la 20 de ani.


Pub